Reclamat pentru că nu a răspuns la timp unei solicitări

Un bărbat din Bălăneşti se judecă cu secretarul primăriei pentru că acesta nu i-a răspuns la timp la o cerere de informaţii. Legea prevede ca răspunsul să fie dat în minim 3 zile, maxim 30 de zile, iar răspunsul a venit după 33 de zile. Primăria nu are jurist, aşa că secretarul se reprezintă singur în instanţă.

Gheorghe Drăgoi este în litigiu de aproximativ 10 ani cu un consătean din cauza unor titluri de proprietate conform cărora suprafeţele de teren ale celor doi se suprapun. Bărbatul a făcut o cerere la primărie prin care solicita anumite informații cu privire la acest dosar, însă a primit răspuns cu trei zile mai târziu decât termenul legal. Acest lucru l-a enervat la maxim pe consătean. Fără să stea prea mult pe gânduri l-a acţionat în instanţă pe Cristian Horhoianu, secretarul primăriei Bălăneşti. Primul termen de judecată în acest caz peste pe 12 aprilie. Secretarul primăriei va trebui să se apere singur în instanţă pentru că primăria Bălăneşti nu are jurist. „Cetăţeanul respectiv l-a reclamat pe secretarul primăriei că nu i-a dat răspuns la timp la o cerere. Secretarul trebuia să-i răspundă în maxim 30 de zile, dar a întârziat cu trei zile pentru că a avut şi alte lucruri de făcut. Domnul Drăgoi a primit răspunsul dar mai târziu şi l-a acţionat în instanţă pe secretar. Acesta trebuie acum să umble prin tribunal să explice tot ce s-a întâmplat pentru că noi nu avem jurist“, a declarat primarul Ovidiu Pungan.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: