Ploile fac prăpăd la Tismana: drum rupt, terenuri inundate!

Avertizările meteorologilor de cod galben de inundații pe pârăul Orlea din satul Celei al localității Tismana s-au adeverit.  Aici au fost inundate peste 40 de hectare de teren agricol din Lunca Celei și, din cauza umezelii din sol, o porțiune de 25 de metri din drumul comunal Pocruia-Sohodol s-a surpat. Circulația în zonă a fost restricționată pentru autoturismele mari, iar primarul încearcă acum să caute soluții pentru rezolvarea situației, însă lipsa banilor constituie o problemă.

Meteorologii au emis și pentru județul Gorj o avertizare de cod galben de precipitații și inundații, urmat de cod portocaliu. Primele probleme au apărut în localitatea Tismana, unde în urma căderilor abundente de precipitaţii, o porţiune din Drumul Comunal DC 125 Pocruia-Sohodol, în apropierea intrării în satul Sohodol, s-a surpat pe o distanţă de aproximativ 25 de metri lungime şi 3 m lăţime. „A plouat foarte mult și din cauza solului foarte umed a alunecat. În zona în care s-a produs evenimentul era un zid de sprijin care susținea drumul. Prima dată s-a lăsat drumul și apoi a cedat din cauza presiunii și zidul de sprijin. În acest moment situația este sub control. Mai avem probleme și în satul Celei, mai exact 40 de hectare de teren agricol din Lunca Celei sunt inundate. Nicio locuință nu este afectată de surparea drumului sau de inundații”, a declarat Marian Slivilescu, primarul din Tismana.

Poliția a deviat traficul

Polițiștii rutieri s-au deplasat imediat la fața locului, au luat legătura cu administratorul drumului, dar și cu reprezentanții primăriei și au decis să devieze o parte din traficul rutier pe o rută ocolitoare. „Polițiștii au dispus măsura restricţionării traficului în zonă a vehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone, circulaţia desfăşurându-se pe un singur sens, urmând ca autovehiculele ce depăşesc 3,5 tone să folosească ruta ocolitoare, respectiv fostul terasament al DC 125 Pocruia-Sohodol, platforma acestuia fiind pietruită”, a mai precizat primarul.

Nu are bani pentru reabilitare

Primarul din Tismana încearcă acum să caute soluții pentru a rezolva problema însă nu sunt bani. „Nu știu ce să fac. Ar trebui o consolidare făcute și reabilitată bucata de drum surpată, însă nu avem bani. Nu avem nici măcar buget. Nu știm cum o să rezolvăm această problemă destul de dificilă”.

La Tismana a ajuns în cursul zilei de ieri și prefectul Claudiu Teodorescu împreună cu o echipă de specialiști pentru a evalua situația.

TURCINEŞTI

Şi în comuna Turcineşti a fost o rupere de mal pe 10 metri, care a dus la închiderea unui drum comunal. Sătenii din Rugi trebuie să facă acum un ocol de patru kilometri. Primarul Vasile Gogălniceanu susţine că o sută de case sunt afectate şi de inundaţii.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: