Reclamat pentru taxe luate de la deportaţi

Un reprezentant al rromilor din Obreja susţine că îl va reclama pe consilierul judeţean Nelu Pavel la Parchetul General pentru unele taxe pe care şi le-ar fi însuşit acesta ilegal de la membrii comunităţii. Pantelimon Marin susţine că este preşedinte al rromilor deportaţi din Transnistria, rromi care au beneficiat în anii trecuţi de despăgubiri de circa 8000 de euro de la Organizaţia Internaţională a Migraţiei.

Liderul respectiv susţine că nimeni nu şi-a putut încasa banii până nu i-a donat lui Pavel câteva sute de euro, astfel de informaţii fiind vehiculate şi în perioada în care au fost împărţite fondurile respective. Nelu Pavel este acuzat că a folosit banii adunaţi în acest mod pentru a-şi ridica o vilă cu piscină în oraş. Pantelimon Marin mai spune şi că este ameninţat de consilierul judeţean pentru că i-a cerut socoteală pentru banii adunaţi de la rromi. Consilierul judeţean neagă însă acuzaţiile respective şi afirmă că nu îl ia în seamă pe un „reclamagiu” care l-a mai reclamat şi până acum şi care nu a avut dreptate în niciunul din cazurile sesizate organelor de control.

Acuzaţii din aduceri aminte

„Banii s-au dat prin 2004, în vreo trei tranşe, în total fiind vorba de 8900 de euro. Pavel ce-a făcut, s-a dus la oameni şi le-a cerut câte 20 -30 de milioane de lei vechi şi aşa a adunat banii cu care şi-a făcut el vilă cu piscină, că de muncit nu munceşte pe niciunde. I-am spus că nu sunt de acord cu lucrurile astea şi pentru aşa ceva, în 2006, mi-a ţinut calea cu cuţitul şi mi-a zis că mă taie. Am fost la Poliţie, dar nu se face nici acolo nimic, deşi am auzit că s-ar redeschide dosarel cu neînceperea urmăririi penale, pentru că el are o grămadă de NUP-uri luate în timp. Ţiganii nu se pârăsc între ei, ştiţi cum este, mai ales la Poliţie, iar el profită şi că e consilier judeţean la PSD şi ţine calea la oameni ca să pună monopol pe bâlciurile la care merg aceştia cu haine. El n-a fost în stare să ia bacul sau examenul pentru permisul de conducere şi acum e mare consilier la PSD. Să-l ţină PSD-ul şi să facă ce vrea cu el, că doar i-a ajutat cu voturi anul trecut”, a spus ieri Pantelimon Marin, declaraţiile fiind făcute în cadrul unei conferinţe de presă a PRM Gorj, acesta fiind şi el preşedinte la organizaţia 40 a peremiştilor din municipiu. Organizaţia respectivă fiinţează prin Obreja şi, de aici, disputele de acum.

Nelu Pavel declară că nu îşi face niciun fel de probleme şi susţine că nu are nicio vină în privinţa faptelor care i se impută. El nu ezită să-i transmită adversarului său un mesaj „electoral” made în Obreja, semn că lucrurile nu se vor termina în această fază. „Ăsta e un reclamagiu pe care nu-l iau eu în seamă. E un papagal, ca să fie clar. M-a reclamat de nu ştiu câte ori şi eu am câştigat de fiecare dată pentru că nu am nicio vină în ceea ce spune el. Mi-a făcut el sesizări la Poliţie, ne-am judecat până s-a săturat şi nu a câştigat nimic. Lasă că mă întâlnescu eu şi cu papagalii ăştia de la PRM pentru că ei asta sunt, nişte papagali, dacă au ajuns să se uite în gura lui. N-am de ce să îmi fac probleme pentru că sunt invenţii, nu e nimic real”, spune Pavel.

Vizualizări: 75

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: