Recomandarea prefectului pentru recenzori ca să termine recensământul la timp: Să-și ia concediu de odihnă!

Recenzarea în teren merge destul de greoi în județul Gorj. Asta și din cauza a peste 20 de mii de formulare care au fost completate greșit, dar și pentru că unii recenzori au renunțat la munca de teren când au văzut cât ar avea de lucru. În locul lor, au fost numite alte persoane, dar se pierde timp.

În mare parte, recenzorii sunt angajați din instituții publice, în special, primării. Aceștia sperau la niște bani în plus și au văzut recenzarea ca un extra job, dar și-au dat seama că nu pot face față muncii după program. Prefectul a venit cu o recomandare: Să-și ia concediu de odihnă de la muncă și să poată face recenzarea în continuare.

Peste 20 de mii de formulare online au fost completate greșit. Iar motivele sunt multe, spune prefectul Marcel Iacobescu. „Motivele sunt multe. A plecat de la necunoaștere nomenclatorului stradal. S-au alocat alte numere la locuințe, n-au fost distribuite oamenilor, numele străzilor nu au fost afișate. Omul nu a avut de unde să știe că s-a schimbat acest nomenclator decât dacă mergea la primărie, să întrebe în mod explicit. Dau exemplul Târgu Jiului, localitățile componente sunt prinse, în acest program, ca localități. Omul nu a știut și a făcut recenzarea efectiv în Târgu Jiu. Au apărut 20 de mii de formulare greșite. Sunt și persoane care s-au recenzat la adrese greșite. Sunt formulare ce vor fi revizuite. La aceste cazuri, recenzorul va veni la poartă, va trebui să refacă acele formulare. Obligă recenzorii să mai muncească o dată”, a mai spus prefectul, într-o emisiune la Radio Accent.

Foarte mulți recenzori au renunțat însă la munca din teren. Când au văzut cât au de lucru, au dat bir cu fugiții. Cei mai mulți sunt funcționari în primării și fac recenzarea după ora 16, când termină programul în instituțiile publice.

„Efectiv acum este muncă. dacă stai o jumătate de oră la fiecare om, este muncă, o să ajungi să faci 20 de apartamente într-o zi. Acesta e un caz fericit. Nu îți rămâne timp să faci tot ce e în sectorul tău. Nu se va prelungi perioada de recenzare. Trebuie să se încadreze recenzorii. Și-au asumat această responsabilitate. Sunt mulți care lucrează prin primării. Ei au luat-o ca un extra job, când termină treaba, după 16, merg la recenzare, dar nu s-au gândit serios la ce se întâmplă, că se vede locul și ritmul în care introduci în sistem. Trebuie să te duci efectiv acasă la om. Banii care se câștigă sunt munciți. Se puteau înscrie și alte persoane sau să-și ia concediu de odihnă cei care recenzează de la locul de muncă și să facă recenzarea în teren”, a mai adăugat prefectul.

Șase lei câștigă un recenzor pentru fiecare persoană pe care o „numără”.

Vizualizări: 1,026

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: