Reduceri de toamnă la pachetele de Revelion

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar agenţiile de turism din Gorj se întrec în oferte care mai de care mai atractive. Ba mai mult, acordă reduceri de 10-15 % pentru pachetele de Revelion achiziţionate până la data de 15 noiembrie. Dacă în anii trecuţi cele mai multe solicitări erau pentru staţiunile Sinaia, Braşov sau Predeal, pentru acest Revelion gorjenii preferă Băile Olăneşti, Călimăneşti, Felix şi Herculane, unde preţurile sunt mai accesibile.

Gorjenii care nu vor să stea acasă de Revelion au posibilitatea de a achiziţiona pachete reduse cu până la 15% în condiţiile în care fac plata până la data de 15 noiembrie. Pe lângă cazare şi masă, hotelierii pun la dispoziţia turiştilor piscinele interioare sau centrele SPA. Din cauza tarifelor mici, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Herculane, Felix au ajuns să fie preferate în locul staţiunilor montane precum Braşov, Sinaia sau Predeal. Astfel, la Olăneşti un sejur de 3 nopţi cazare, la un hotel de trei stele, cu masă de Revelion, Carnaval şi cină festivă pe data de 1 ianuarie costă în jur de 700 de lei/persoană, comparativ cu aceleaşi servicii la un hotel de categorie similară din Predeal care valorează între 1200-2500 lei/persoană.

De exemplu, pentru Olăneşti, Călimăneşti sau Govora un pachet de trei nopţi de cazare, la un hotel de trei stele, masă festivă de Revelion şi Carnaval se plăteşte 663 de lei/persoană. Tarife rezonabile au fost şi la Buşteni, unde pentru trei nopţi de cazare, pensiune completă, masă festivă de Revelion şi cină festivă pe data de 1 ianuarie se plăteşte 900 lei/ persoană. Cele mai ridicate preţuri sunt la Sinaia unde pentru un pachet de 3 nopţi cazare, la un hotel de 4 stele, demipensiune, cină festivă de Revelion şi Dinner Party în data de 1 ianuarie se plăteşte între 1300-2500 de lei/persoană. “Înscrieri timpuri pentru pachetele de Revelion se mai pot face până la jumătatea lunii noiembrie. Acestea vizează reduceri de 10-15 %. Până în momentul de faţă, cel mai bine am valorificat pachetele de Revelion oferite de hotelierii din staţiunile de pe Valea Oltului, Felix şi Herculane”, a declarat Cornelia Răzuş, operator  Gorj Turism.

Oferte tentante şi în străinătate

Pentru gorjenii cu mai mulţi bani în buzunare agenţiile de turism au scos la vânzarea pachete tentante şi în străinătate. Astfel, în Austria un pachet de Revelion cu 7 nopţi cazare, cu demipensiune şi masă festivă costă în jur de 450-550 de euro/persoană. O altă opţiune pentru a petrece Revelionul în străinătate o reprezintă Viena. Pentru cinci nopţi de cazare, transport cu autocarul, cină festivă şi program turistic, preţul poate ajunge până la 400 de euro. Sunt oferte de revelion şi în Italia unde pentru 500 de euro/persoană se oferă 3 nopţi de cazare, cu mic dejun la un hotel de 5 stele, plus bilet de avion. Cele mai mici preţuri sunt cerute de către hotelierii din Grecia, unde trei nopţi de cazare, cina festivă de Revelion şi transport cu autocarul costă aproximativ 140 de euro/persoană.           

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: