Reghecampf a identificat punctele slabe ale Universității Craiova

Debutul lui Laurenţiu Reghecampf pe banca tehnică a Universităţii Craiova a fost unul nefast. Formaţia din Bănie a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu modesta formaţie albaneză KF Laci, şi fiind eliminată din turul 2 preliminar al Conference League.

Reghe nu a reuşit să facă în două zile minuni la nivelul jocului Craiovei dar nici la moralul echipei. Reghe a folosit formula 1-4-3-3, alternată cu 1-4-2-3-1. Pentru prima dată, David Lazar a apărut între buturi într-un meci oficial la Universitatea Craiova şi a avut două intervenţii bune. Mirko Pigliacelli a fost rezervă, după cele patru goluri primite în derby-ul cu FCSB, la primul asumându-şi o mare de vină, fiind surprins de şutul de la mare distanţă al lui Moruţan. Pentru goal-keeper-ul italian, aflat în ultimul an de contract, a fost primul meci în care nu a jucat, din decembrie 2019.

În defensivă, Ştefan Vlădoiu a apărut titular ca fundaş dreapta, în condiţiile în care francezul Conte a suferit o ruptură musculară în meciul cu FCSB şi va sta departe de teren încă o lună.

La cuplul de stoperi, Reghecampf a mizat pe experienţă, folosindu-i pe Găman şi Marius Constantin, cel care a luat loc pe bancă fiind Mihai Bălaşa. În banda stângă, a reapărut Bogdan Vătăjelu, care jucase acolo în Supercupă, când Bancu a fost indisponibil. După mai mult de trei ani în care a jucat fundaş stânga, căpitanul Nicuşor Bancu a fost urcat extremă, în condiţiile absenţei a doi jucători care evoluaseră pe acel post, Andrei Ivan şi Ştefan Baiaram.

Bancu a specificat în mai multe rânduri că se simte mult mai bine ca fundaş, având tot terenul în faţă, şi n-a dat satisfacţie pe postul său vechi. De altfel, în partea secundă, căpitanul oltenilor a fost retras fundaş, o dată cu introducerea lui Ofosu. Atacantul germano-ghanez a apărut în premieră în acest sezon şi nu a arătat o formă prea bună, reuşind numai o centrare utilă.

„Avem ceva probleme la construcţie şi la finalizare, unde ar trebui să fim mai inspiraţi, mai agili, mai concentraţi. Mai sunt foarte multe lucruri de organizat, de rezolvat, să reuşim să ne creăm situaţii, să avem anumite trasee de joc” a spus Reghecampf . Antrenorul a specificat că are nevoie de jucători noi, mai ales după plecarea lui Cicâldău, dar şi de recuperarea celor care au lipsit, îndosebi Ivan şi Baiaram.

Vizualizări: 934

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: