Restricții la Târgu Cărbunești, Mătăsari și Săcelu

În cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj din data de 29 octombrie 2020, a fost adoptată Hotărârea nr. 42, prin care, având în vedere că rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în localitaţile Săcelu (1,92), Târgu Cărbuneşti(1,63) şi Mătăsari(1,61) este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, au fost dispuse următoarele măsuri pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 30.10.2020:

1.Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00.

2.Se permite organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

3.Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

4.Se permite activitatea cu publicul a restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.

Totodată, în conformitate cu prevederile Ordinului nr.5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și în baza adreselor avizate de Inspectoratul Județean Școlar Gorj și Direcția Publică de Sănătate Gorj, s-a aprobat:

- organizarea activităţilor didactice în sistem on-line la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu pentru clasele a XII-a A, a X-a C şi a X-a E(până pe data de 04.11.2020).

- organizarea activităţilor didactice în scenariul galben la toate unităţile de învăţământ de pe raza comunei Bustuchin pentru elevii claselor V-VII , începând cu data de 28.10.2020.

- organizarea activităţilor didactice în scenariul verde la toate unităţile de învăţământ de pe raza comunei Stăneşti, începând cu data de 28.10.2020.

Vizualizări: 9,707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: