Cabinetul de Pneumologie din Târgu Jiu, închis temporar

Coronavirusul nu iartă pe nimeni, nici cadrele medicale din spitale. Sunt medici care ajung să se infecteze cu acest virus, iar numărul nu este unul mic, din păcate. Cu această situație se confruntă și Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. De exemplu, singurul medic pneumolog al unității medicale a ajuns să fie internat din cauza acestui virus.

Din păcate, cabinetul de Pneumologie din cadrul SJU Târgu Jiu a rămas fără medic, după infectarea Elenei Vlad. Și cum alți medici nu sunt disponibili momentan să îi țină locul pneumologului Vlad, ușa cabinetului este temporar închisă. Purtătorul de cuvânt al spitalului din Târgu Jiu, Alexandru Nițu, spune că se caută soluții în acest sens, recunoscând faptul că este nevoie de medici, mai ales pe această secție.

”Momentan cabinetul de pneumologie a fost închis temporar, dar s-au purtat în permanență discuții pentru aducerea unor alți medici care să-i țină locul temporar. Medicii noștri pneumologi de la Pasarela sunt în concediu. Din discuțiile pe care le-am avut au fost purtate discuții cu cei de la Spitalul Dobrița să vină să ne ajute până când doamna doctor o să revină. Ne-au transmis că și acolo este un volum mare de muncă nu pot să vină. Domnul manager Vienescu a vorbit cu cel de la Spitalul din Rovinari, acolo unde există un medic. S-a căzut de comun acord ca pentru un număr de ore pe zi să vină și la Târgu Jiu, până lunea viitoare”, a spus Alexandru Nițu.

Purtătorul de cuvânt a mai spus faptul că există o vulnerabilitate pe acest departament: ”În mod cert există posibilitatea de angajare, dar până în momentul de față, doamna doctor desfășura o muncă titanică și făcea față cu brio. Din păcate, această epidemie nu făcut decât să scoată la suprafață doar vulnerabilitățile. Astfel, ne-a fost demonstrat că pe această parte să fim vulnerabili. Este de datoria conducerii spitalului să fie organizate concursuri”, a mai spus Nițu. 

Vizualizări: 2,154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: