Restructurarea postului a băgat un miner în comă

Un miner din SNLO a intrat în comă după ce a primit acasă o înştiinţare potrivit căreia are de ales între concediere colectivă, regim de aşteptare sau schimbarea încadrării în pompagiu sau paznic. Familia lui Viorel Davidoiu, de 51 de ani, spune că acesta avea probleme de sănătate şi i-a crescut tensiunea la aflarea veştii. Acesta s-a dus la medicul de familie, iar apoi la serviciu, pentru a afla de ce a fost pus pe liste. Pe drum a făcut comoţie cerebrală şi accident cu maşina, iar acum este în stare foarte gravă, în comă, la spitalul din Târgu Cărbuneşti. Sindicatul acuză administraţia că a dat drumul la înştiinţări cu 1 martie, în condiţiile în care nu există bază legală pentru concediile de aşteptare. În replică, directorul general al SNLO susţine că accidentul nu are legătură cu înştiinţarea, aşa cum susţine familia, deoarece Davidoiu nu ar fi avut când să afle de ea, hârtia ajungând la unitate după ce salariatul a plecat acasă, ieşind din schimbul de noapte.

Viorel Davidoiu lucrează la Închidere şi Conservare Mine Motru, raionul Albeni, unitate subordonată SNLO. La fel ca alte sute de salariaţi, Davidoiu a primit înştiinţare că începând cu 1 martie are de optat între a fi concediat cu plăţi compensatorii de 29.000 RON, a intra doi ani în regim de aşteptare cu 75% din salariu sau a accepta să treacă pe funcţia de pompagiu în loc de cea de miner.

Familia spune că, în momentul în care a văzut adresa, lui Viorel Davidoiu i s-a făcut rău, deoarece avea şi probleme cu inima. Bărbatul s-a dus la medicul de familie când a văzut că nu se simte bine, care a constatat o creştere a tensiunii. În aceste condiţii omul s-a urcat la volanul maşinii şi a plecat către locul de muncă pentru a se lamuri în privinţa adresei pe care o primise acasă. Din cauza stresului că îşi va pierde locul de muncă a făcut accident de maşină, dar şi un accident vascular cerebral şi a ajuns în comă.

Familia este acum disperată. „Pe nimeni nu interesează. Nici măcar nu au venit să se intereseze în ce stare este. Era măcinat de gândul că poate rămâne fără serviciu şi are trei copii acasă, în facultate. Pe domnul Condescu nu-l interesează lucrurile astea. Sunt curioasa dacă el cu 13 milioane poate ţine trei copii în şcoală. Este conectat la aparate iar noi stăm şi-l păzim. A ajuns aşa din cauza serviciului”, spune soţia.

Sindicatul acuză administraţia

Liderii de sindicat de la Închidere şi Conservare Mine Motru spun că adresa nu ar fi trebuit trimisă angajaţilor, deoarece nu a fost reglementat concediul de aşteptare şi că administraţia s-a grăbit. „Persoana respectivă a primit o informare în care era pus să opteze între a pleca acasă cu o plata compensatorie de 29.000 de lei, să intre în regim de aşteptare cu 75% din salariu sau să accepte funcţia de pompagiu în loc de cea de miner. Când a desfăcut plicul i s-a făcut rău şi a ajuns în starea aceasta. Nu putea să primească decizie de concediu de aşteptare atâta timp cât nu e reglementat. Nu înţelegem graba administraţiei în această problemă. Noi, sindicatele, nu am fost consultate şi nu înţelegem de ce administraţia se grăbeşte”, a declarat Constantin Tudor, preşedintele sindicatului Solidaritatea 92.

Daniel Burlan, directorul general al SNLO, are o altă variantă despre cele întâmplate. „Nu este o decizie care îi anunţă concedierea. Este o înştiinţarea de trecere pe un alt post pentru că acolo nu mai este activitatea de minerit, ci doar de pază şi pompagiu, deci a avut opţiuni. Vreau să va spun că el nici nu a văzut decizia, pentru că hârtia a ajuns la unitate după ce el a plecat acasă, întrucât fusese schimbul trei. Am înţeles că a avut şi un accident  de circulaţie când se ducea acasă”.

MEDICII SUNT REZERVAŢI

Medicii sunt rezervaţi cu privire la evoluţia stării de sănătate a bărbatului. Dacă nu îşi va reveni, cel mai probabil va fi trimis la Bucureşti. ”A venit după accident şi i s-a făcut un computer tomograf, după care au apărut nişte complicaţii din cauza tensiunii foarte mari şi a suferit un accident vascular ischemic. Starea de sănătate nu este foarte bună, medicii au un pronostic rezervat, sperăm că va fi bine”, a spus Constantin Târziu, manager spital Târgu-Cărbuneşti.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: