Reţinut la 11 zile după accident

Un tânăr de 22 de ani din Dragoteşti, judeţul Gorj, a fost reţinut la mai bine de zece zile de la producerea unui accident rutier, soldat cu rănirea lui şi a unui pasager de 17 ani. În urma cercetărilor s-a stabilit că şoferul nu avea permis şi a mai fost prins în trecut conducând fără carnet.

Accidentul a avut loc la Bolboşi, pe 8 februarie, când maşina a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat în curtea unui imobil.

„În urma impactului, conducătorul auto şi un tânăr de 17 ani au suferit leziuni grave, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, neputând fi testat cu aparatul etilotest. La data de 19 februarie a.c., în urma continuării cercetărilor, faţă de tânărul de 22 de ani, din comuna Drăgoteşti, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore”, arată IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere. (A.A.)

Vizualizări: 608

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: