Reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări

Patru bărbaţi din Drobeta Turnu Severin, cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani, au fost reţinuţi miercuri de poliţiştii gorjeni, mehedințenii fiind cercetați pentru contrabandă cu ţigări. Oamenii legii din Gorj au făcut 10 percheziții în această speță, descinderile având loc pe raza județelor Gorj, Mehedinți și Teleorman, la distribuitorii produselor de contrabandă. Produsele de contrabandă proveneau din Serbia și erau distribuite pe raza celor trei județe. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au surprins doi dintre suspecți pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin în timp ce transportau cu autoturismul produsele de contrabandă. În paralel au fost efectuate descinderile la cei care se ocupau de distribuirea și comercializarea acestora. "Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat în cursul zilei de 11 mai zece percheziţii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada aprilie-mai anul curent, cei în cauză ar fi constituit un grup organizat care ar fi distribuit ţigarete provenite din contrabandă pe raza judeţului Gorj", a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În urma descinderilor, polițiștii gorjeni au ridicat aproape 30.000 de țigarete, 5.000 de grame de tutun mărunțit și 76 de litri de alcool.

Galerie foto



Vizualizări: 371

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: