Poliţiştii gorjeni au luat cu asalt unităţile şcolare. Motivul!

La nivelul tuturor subunităţilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, până în data de 13 mai, vor fi intensificate acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în școli, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, dar și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ. Măsurile luate de poliţişti sunt structurate pe trei paliere: prevenire prin acţiuni educative; verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţi, acordarea sprijinului de specialitate (activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar. Astfel, la data de 10 mai, poliţiştii gorjeni au acţionat în zona unităţilor de învăţământ din judeţ, desfăşurând 61 de activităţi preventive în cadrul orelor de curs, dar şi 18 de controale pentru verificarea respectării dispoziţiilor legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protecţia persoanelor. Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale din care 12 pentru nerespectarea dispoziţiilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și una pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 republicată. Această ultimă sancțiune a fost aplicată paznicului de la Școala Gimnazială "Alexandru Ștefulescu" din Târgu Jiu.

Galerie foto


Vizualizări: 423

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: