Trei afacerişti din Meteor, arestaţi în aceeaşi zi

Ziua de marţi a adus ceasul rău pentru trei bărbaţi din Târgu-Jiu! Trei târgujieni din cartierul Meteor, condamnaţi la închisoare pentru infracţiuni economice, au fost prinşi de poliţiştii gorjeni, chiar marţi. Imediat, oamenii legii au pus în executare mandatele de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Bucureşti.
Mihai Ilarie, de 60 de ani, Mihai Cucu de 46 de ani, respectiv Petrică Toma de 31 de ani, au crezut că se vor putea sustrage în continuare pedepselor primite de la magistraţii Tribunalului Bucureşti. Cu toate acestea, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj i-au găsit pe cei trei condamnaţi. “La data de 10 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Poliției Municipiului Târgu Jiu au depistat trei persoane, de 31, 46 și 60 de ani, din Târgu Jiu, condamnaţi la închisoare”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.
Imediat după depistarea celor ce se sustrăgeau, târgujienii au fost încarceraţi la Penitenciarul Târgu-Jiu. Doi din cei trei bărbaţi căutaţi de oamenii legii sunt condamnaţi cu pedeapsa închisorii de 4 ani şi 6 luni, cel de-al treilea având de executat 6 ani şi 6 luni. Totul, pentru săvârşirea unor infracţiuni economice.

Vizualizări: 1,838

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: