Revoltă la Pandurii! Jucătorii se plâng de antrenamentele chinuitoare

Pandurii au probleme înaintea derby-ului pentru Europa de sâmbătă cu Petrolul. Deşi sunt pe locul 3 şi aproape de cupele europene, jucătorii sunt nemulţumiţi. Aceştia s-au revoltat la adresa antrenorului Cristi Pustai care-i supune la antrenamente chinuitoare. Pandurii i-au transmis nemulţumirile lui Pustai, dar şi şefului Condescu prin intermediul căpitanului Viera.

Vestiarul pandurilor stă pe un butoi de pulbere! Totul după eşecul din Giuleşti, care a scos la iveală unele probleme ale jucătorilor la adresa lui Pustai. Principala nemulţumire a fotbaliştilor e legată de antrenamentele dure la care i-a supus tehnicianul în cantonamentul de la Sibiu.

Rigurosul Pustai nu are viaţă uşoară

Jucătorii s-au plâns că n-au mai putut să alerge în repriza a doua a meciului cu Rapid din cauza oboselii acumulate în stagiul de la Sibiu. În plus, Pustai a făcut unele alegeri considerate ciudate în privinţa lotului pentru meciul cu Rapid. I-a luat în lot pe proaspăt refăcuţii Mamele, Ibeh, Karim şi i-a trimis acasă tocmai de la Braşov pe Rusu, Băcilă sau Cristea. Nu în ultimul rând, jucătorii sunt nemulţumiţi de tactica aleasă de Pustai în repriza a doua. După ce l-a introdus pe uriaşul Popin, antrenorul şi-a îndemnat jucătorii să trimită mingi lungi către acesta şi Matulevicius. Toate aceste probleme i-au fost comunicate lui Pustai, dar şi şefului Condescu de către căpitanul ivorian, Viera. „Nu e treaba mea ce program am avut în cantonament, întrebaţi antrenorul, el e şeful şi el trebuie să spună ce facem. Cred că o să putem alerga cu Petrolul, ne lasă ceva mai moale la antrenamente şi ne revenim puţin”, a sunat declaraţia oficială a căpitanului pandurilor.

Vin dueluri decisive pentru Europa!

Pandurii trebuie să-şi regăsească liniştea repede. Următoarele 3 meciuri vor fi cruciale în bătălia pentru Europa. Nistor şi compania joacă rând pe rând cu Petrolul, CFR Cluj şi Dinamo, trei meciuri care pot stabili în mare măsură şansele pandurilor la ocuparea unui loc de cupă europeană.

Gorjenii au început seria de foc cu stângul, eşec în Giuleşti, aşa că acum trebuia să acumuleze minim 6 puncte din aceste 3 jocuri. Mai ales că derby-urile cu Petrolul şi Dinamo se joacă pe teren propriu, acolo unde pandurii au arătat o altfel de faţă în comparaţie cu meciurile din deplasare. „Vin meciuri decisive. Trebuie să batem pe Petrolul, apoi avem meci la CFR şi nu e uşor, iar apoi cu Dinamo. Sunt trei meciuri grele şi trebuie să facem ceva. Adică cât mai multe puncte. Acum trebuie să ne trezim că doar avem culoar foarte bun şi dacă batem următoarele meciuri vom termina pe locul 2 sau 3. Stau şi mă gândesc că dacă băteam la Rapid eram acum foarte aproape de Astra. Deci trebuie să ne revenim, să ne schimbăm atitudinea, ca să nu ne trezim prea târziu”, a avertizat Viera.

6 – puncte au strâns pandurii în tur din duelurile cu Rapid, Petrolul, CFR şi Dinamo. Au câştigat acasă cu Rapid şi CFR şi au pierdut fără drept de apel la Ploieşti (0-4) şi la Dinamo (0-3)

„Jucăm într-un fel acasă şi altfel în deplasare. Pot spune că toată lumea e fricoasă, ne este frică să jucăm în deplasare. Acasă jucăm bine, afară altceva. Dacă vrem să ajungem echipă mare, trebuie să jucăm bine şi acasă şi în deplasare.” Ousmane Viera

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: