Robert Bălăeţ are oferte de a pleca de la CSM Târgu Jiu

Zvonurile privind posibila despărţire a  directorului CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, de clubul primăriei au fost confirmate joi chiar de către acesta. Bălăeţ a precizat că nu este încă hotărât dacă va pleca sau nu din fruntea entității sportive şi mai analizează încă situaţia.

Robert Bălăeţ ar putea pleca de la conducerea CSM Târgu Jiu către un club de fotbal. În spaţiul public s-a vehiculat în ultimele zile posibila numire a sa la Dunărea Călăraşi pe locul  lăsat  liber de Eugen Pîrvulescu, cel de director executiv, dar fostul conducător de la Pandurii a mai avut şi alte oferte de a pleca la un club de fotbal în perioada cât a lucrat la CSM Târgu Jiu.

Robert Bălăeţ a recunoscut că a fost contactat dar a mărturisit că cel mai greu o să-i fie să se despartă de colaboratorii cu care a lucrat la CSM.  „Încerc să judec şi cu inima dar mă gândesc şi la  viitorul meu.  Totuşi fotbalul este  cel  care  m-a consacrat. Cu toate că  m-am ataşat în ultimul timp foarte mult de  aceste două echipe de  seniori ale CSM şi de zecile de copii care  se antrenează aici şi mi-e foarte greu să îi părăsesc. Nu pot  să zic că de unul singur, dar cu foarte puţini oameni am reuşit  să conturăm acest club şi, zic eu, că are şi ceva rezultate bune,  chiar mai bune decât mă aşteptam, fiind un club nou. Există entuziasm în acest oraş şi s-a creat o emulaţie foarte mare pentru acest CSM şi va fi foarte greu să iau o decizie. O să discut şi cu familia mea dar şi cu ceilalţi colaboratori pentru că nu am muncit de unul singur la acest  club”, a spus Bălăeţ care recunoaşte  că a fost contactat fără a preciza de ce echipă: „M-am bucurat foarte tare că am fost contactat, înseamnă că şi oamenii din ţară apreciază munca mea depusă în aceşti ani, mă flatează dar încă  nu am luat nici o decizie. Recunosc că am fost contactat. La ora aceasta eu sunt directorul CSM Târgu Jiu, deocamdată sunt aici şi o să muncesc în continuare la CSM pentru ca acest club să devină unul foarte puternic”.

Primarul Marcel Romanescu a precizat că a discutat cu directorul Robert  Bălăeț și știe de oferta primită de acesta, menţionând că au mai existat şi alte oferte  de acest gen: „Niciodată nu am putut să ţin un om legat de o anumită activitate din cadrul Primăriei Târgu Jiu. E adevărat că pentru noi ca municipalitate şi pentru sport ar fi o mare pierdere. Am avut o discuţiue cu Robert, ştiu că a fost ofertat nu numai acum, ci şi cu alte ocazii pentru că a fost ofertat de mai multe ori pentru a pleca la alte entităţi sportive din alte  oraşe din ţară. Însă atunci când vorbeşti de anumite oferte tentante care ţi se fac atunci decizia îţi aparţine. Personal l-am rugat să rămână la CSM, mi-aş dori să rămână până în momentul în care clubul ar ajunge într-un moment în care se poate descurca  sau reprezentanţii clubului se pot descurca mai uşor şi fără directorul clubului. Dar şi dacă va alege un alt drum eu nu am decât să îi mulţumesc pentru ceea ce a făcut într-un an de zile aici”.

Robert Bălăeţ conduce  CSM Târgu Jiu din acest an, când a câştigat concursul organizat pentru acest post dar a  fost numit pe funcţie după un scandal în Consiliul Local care a durat câteva luni.

Vizualizări: 1,081

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: