Romanescu (PNL): PSD este numărul unu!

„PSD este formațiunea numărul unu!” Afirmația nu vine de la vreun social-democrat așa cum ne-am aștepta, ci de la un edil liberal. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a lăudat public Partidul Social Democrat că are strategii mai bune decât partidul din care provine el și că are și mai mulți alegători.

 

Primarul liberal Marcel Romanescu a vorbit despre alegerile programate peste doi ani și a conturat tabloul scenei politice înainte de scrutin. Deși în sondaje, „ne mințeam că stăm mai bine decât PSD, e clar că PSD e numărul unu”.

„Situația din 2024 e mult mai complicată decât cele din 2016 și 2020. PSD este cu noi la guvernare. Dacă prin sondaje ne mai mințeam și spuneam că stăm mai bine decât PSD, este clar că formațiunea numărul unu, politic, în acest moment e PSD. Nu m-am bătut niciodată cu un PSD slab la Gorj sau la Târgu Jiu, dar PSD este pe prima poziție la nivel național. Cu atât mai mult în Gorj sau Oltenia. N-am fost un fief liberal. Tot timpul am fost un fief al PSD sau al partidelor de stânga. PSD are cei mai mulți susținători la noi”, a declarat primarul Marcel Romanescu la Radio Infinit.

A urmat apoi momentul în care edilul a lăsat în coadă de pește planurile sale pentru 2024. Asta în contextul în care se tot vorbește în public și în culise despre o eventuală trecere a sa în barca PSD.  

„De 20 de ani sunt în PNL și, până în 2024, nu iau în calcul nicio altă variantă. Am câștigat cu echipa mea de la Târgu Jiu alegerile în 2020, le-am promis cetățenilor din Târgu Jiu că mă voi ocupa de administrație și mă voi ocupa. Degeaba ne facem strategii dacă în Târgu Jiu și încă 21 de localități dacă în celelalte și la Consiliul Județean, niciodată n-am demonstrat că avem o strategie pentru a câștiga alegerile”, a mai declarat Romanescu.

Vizualizări: 2,864

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: