Ministrul Predoiu, disperat de greva magistraţilor, propune Guvernului schimbarea modalităţii de înregistrare a firmelor la Oficiul Registrului Comerţului. Judecătorul delegat pe lângă astfel de oficii este cel care dispune înregistrarea unei firme. De la intrarea în grevă a magistraţilor, peste 17.000 de firme stau şi aşteaptă cheful de lucru al judecătorilor care s-au obişnuit aşa de bine în vacanţa judecătorească, încât şi-au luat o prelungire.

Disperat că nu-i poate băga pe magistraţi în sălile de judecată, ministrul face şi el ce poate, adică le modifică o parte din atribuţiile care îi sunt la îndemână. Ceea ce la începutul acestei luni a părut mai mult un moft al magistraţilor, refuzul de a judeca procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, a devenit după trei săptămâni o ditamai greva în toată regula. Cel mai înalt for de judecată din România, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dat tonul şi a recomandat magistraţilor continuarea protestelor, care proteste se reduc la refuzul de a judeca procesele.

Bărbuleasca care (scuzaţi cacofonia) conduce acum Înalta Curte va intra în istorie nu pentru te miri ce problemă juridică descâlcită, ci pentru faptul că în scurtul ei interimat s-a adoptat cea mai aberantă formă de protest a magistraţilor, greva, care afectează pe toţi cei care-i plătesc salariile, sporurile şi tot ce încasează lunar în poziţia pe care o ocupă.  Nici după ce au făcut ce au vrut din legea unică de salarizare, în sensul că şi-au luat înapoi ceea ce le tăiase Boc, nu vor să lucreze în meseria pe care şi-au ales-o şi ameninţă că nu vor participa la birourile electorale de la alegerile prezidenţiale, ceea ce ar cam însemna că alegerile nu se pot desfăşura legal.

Puterea legislativă, sfâşiată şi ea de interesele de partid generate de alegerile prezidenţiale apropiate, nu dă semne că ia în serios ameninţarea magistraţilor. Predoiu, mai pe ocolite, le-a spus magistraţilor că lupta lor a depăşit demult sfera sistemului judiciar şi ar fi cazul să-şi vadă de treburile lor, că altfel le taie din salariu. ”Nu este o luptă pentru independenţa justiţiei, ci o luptă pentru putere în sistemul judiciar şi în afara sistemului judiciar, în dispreţul drepturilor cetăţeanului”, a spus ministrul. Şi ce dacă, au replicat magistraţii!

Ultimele revendicări s-au axat pe atribuirea fără drept de apel a 1% din PIB către sistem şi la dispoziţia lui, operaţiune fără de care magistraţii cred că nu pot fi independenţi. Răspunsul executivului a fost că nu se poate, că nu e de unde, că nu are cum. Sechestrarea şi confiscarea justiţiei româneşti de către magistraţi şi personalul auxiliar este fără precedent şi ne trezeşte fiori de groază celor care apelăm la ea. Indiferent dacă au bani de citaţii, de sporuri de lapte sau de stres magistraţii au demonstrat că sunt singura categorie socială care în România poate face ce vrea fără să trăiască cu spaima că ar putea fi pedepsiţi.

Răspunderea patrimonială a statului în cazul erorilor judiciare, adică plata daunelor materiale  pentru persoanele care îşi găsesc dreptatea abia în instanţele europene, înseamnă de fapt că noi toţi cei care azi suntem văduviţi de dreptul la judecată plătim cu vârf şi îndesat greşelile lor de inamovibili, independenţi şi paraleli cu realitatea românească. Pentru că judecătorii sunt în grevă, deşi nu au voie să o facă, ar fi interesant dacă şi alte categorii ar proceda la fel, în sensul că personalul medical să-şi ia o pauză de grevă de câteva săptămâni, amânând tratarea pacienţilor până în 2012, an în care se dau termene de judecată la magistraţii grevişti. Poliţia să aresteze infractorii tot în 2012, sistemul energetic să producă în acelaşi an curent, ce mai încolo şi încoace, să închidem  România şi să o redeschidem în 2012. Adică un fel de „închis pentru renovare”!

În tot acest timp, fiecare categorie socială să facă grevele care-i sunt necesare şi să semneze pacturile pe care le doreşte, iar dacă nu mai au cu cine, să le semneze unii cu alţii. Poziţia de forţă pe care o exercită acum magistraţii le conferă drepturi mai presus de lege. Dacă te gândeşti la alocuţiunile Monei Pivniceru, devenită un fel de Ioana d’Arc a justiţiei româneşti şi care spunea că deasupra judecătorului nu este decât Dumnezeu, mai că-ţi vine să întrebi: pe ei nu-i mănâncă sfinţii?