Rovinariul pune în funcţiune grupul 6

Conducerea CE Rovinari spune că până la sfârşitul acestei luni vor fi puse în funcţiune Blocul nr.6 şi Staţia de desulfurare. “Termocentrala are în stoc peste 300.000 tone de cărbune ceea ce permite funcţionarea la parametri normali. În momentul de faţă se fac probe energetice la Blocul nr.6 şi la Staţia de desulfurare. Până la sfârşitul anului se va realiza punerea în funcţiune a celor două obiective. Acest bloc a fost oprit în anul 2007 pentru lucrări de modernizare şi reabilitare”, a declarat Tiberiu Trotea, directorul Complexului Energetic Rovinari. Şi la capitolul resurse financiare instituţia stă bine. “Nu am făcut încă bilanţul însă cu siguranţă realizările sunt cu mult mai bune faţă de anul trecut. Estimăm ca la sfârşitul anului 2011, acestea vor fi cu peste 15% mai mari decât în 2010”, a mai precizat Tiberiu Trotea. Angajaţii Complexului Energetic Rovinari vor avea liber în zilele de 24, 25, 26, 31 decembrie şi 1 ianuarie. “Termocentrala Rovinari funcţionează în foc continuu. Angajaţii vor fi liber în zilele Crăciunului, pe 31 decembrie şi 1 ianuarie. Activitatea se va relua pe data de 2 ianuarie, începând cu schimbul II, în cariera pentru extragerea cărbunelui”, a declarat Trotea.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: