Rudi Bugă: PSD riscă să piardă Consiliul Județean

Fondatorul Partidului România Unită în Gorj, Rudi Bugă, a spus că PSD riscă să piardă Consiliul Județean, dacă va pierde și în 2020 primăriile Târgu Jiu și Motru. Bugă spune că PSD nu poate câștiga dacă aruncă în luptă oameni care au mai condus primăria și și-au arătat limitele.

Bugă este de părere că viceprimarul Aurel Popescu nu mai putea fi un candidat pentru PSD nici dacă nu era declarat incompatibil. “Domnul Aurel Popescu trebuia să se retragă în momentul în care a pierdut în fața actualului primar. L-a bătut Marcel Romanescu care nici măcar nu a fost sprijinit de tot Partidul Național Liberal”, a spus Bugă la Accent TV.

Liderul politic este de părere că social-democrații nu au nevoie de sondaje de opinie pentru a-şi stabili candidatul, pentru că organizația simte cine are șanse să câștige. “PSD trebuie să își aleagă un om foarte bun, pentru că dacă Marcel Romanescu va câștiga și în 2020, și cred că va câștiga, PSD pierde și Consiliul Județean Gorj. Nu trebuie să facă nu știu câte sondaje, cred că simt ei acolo în organizație cine se poate bate cu Marcel Romanescu”, a spus Bugă.

Rudi Bugă nu îi dă șanse nici celuilalt viceprimar al PSD în Târgu Jiu, Adrian Tudor, pentru că a fost atâția ani în conducerea primăriei. “Lumea s-a săturat de promisiuni, PSD a condus Primăria Târgu Jiu zeci de ani, ce să mai promită. Să îmi spună și mie cineva o realizare a Primăriei Târgu Jiu”, a mai explicat Rudi Bugă.

Acesta crede că Marcel Romanescu va rămâne la PNL, chiar dacă este dorit de toate partidele.

Vizualizări: 1,339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: