Kovesi, ofertată de USR

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat marţi că a invitat-o pe fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi, să se alăture formaţiunii. Barna a mai afirmat că fosta şefă DNA ar putea fi un candidat la alegerile prezidenţiale.

“A fost un schimb de mesaje în care i-am transmis că se bucură în continuare de încrederea şi de sprijinul nostru. I-am spus, de asemenea, că USR are uşile deschise pentru domnia sa în măsura în care va considera necesar să intre în politică şi i-am spus asta pentru că Laura Codruţa Kovesi este un simbol al luptei anticorupţie, USR este angrenat la propriu cu toate resursele în această luptă de susţinere a statului de drept şi, în măsura în care doamna Kovesi va dori să intre în politică, considerăm că ar putea să fie un membru foarte valoros al partidului nostru şi ar putea să aducă acea parte de Românie decentă, să avem un stat în care un condamnat penal care fură bani de la copii şi îşi plăteşte oamenii de la partid nu conduce statul”, a declarat Dan Barna.

Barna a relatat că Laura Codruţa Kovesi i-a dat un mesaj prin care i-a mulţumit pentru suportul USR, spunându-i că vor sta de vorbă după ce revine din concediu aceasta.

Barna a relatat că Laura Codruţa Kovesi i-a dat un mesaj prin care i-a mulţumit pentru suportul USR, spunându-i că vor sta de vorbă după ce revine din concediu. (A.A.)

Vizualizări: 338

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: