Rușeţ: Cine vine cu teoria conspiraţiei, să aducă probe

Ion Rușeţ, consilier al managerului Complexului Energetic Oltenia, crede că protestul minerilor de acum câteva săptămâni a fost unul spontan. Asta deşi o serie de lideri sindicali dau de înţeles că în spatele protestului au fost interese politice și nu numai. Rușeţ preferă să creadă că a fost o acţiune spontană a salariaţilor. „Nu pot să spun că a fost o acţiune pregătită, pentru că nu și-a asumat-o niciun sindicat. S-ar putea să fie acumulări în rândul salariaţilor, mai ales că nu au participat membri dintr-un singur sindicat”, a spus Rușeţ la Tele3.

Adrian Marciuc, lider la Federaţia Univers, a vorbit public despre interesele din spatele protestelor. „Nu pot să le spun în direct. Până la urmă o să se afle, a fost o întreagă încrengătură. Cu Motru, Jilţ, s-a vrut destabilizare la nivel înalt, să punem în pericol sistemul energetic naţional. Să știţi că sunt foarte multe chestii. Cred că ar trebui întrebat cum s-a plecat, dar nu vreau să vorbesc eu aici”, spunea Marciuc într-un interviu.

Rușeţ crede însă că pentru afirmaţii de acest gen trebuie probe. „Cine vine cu teoria că au fost interese, trebuie să demonstreze. Altfel nu poţi să vii cu o astfel de teză, cu privire la o conspiraţie cu caracter politic sau de altă natură”, a spus Rușeţ. (A.A.)

Vizualizări: 1,068

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: