Ruşeţ: Membrii noştri de partid nu merg la vot

Preşedintele PDL Gorj Ion Ruşeţ a declarat ieri la o conferinţă de presă că membrii de partid nu trebuie să meargă la vot şi mai mult, trebuie să mobilizeze oamenii în acest sens. Pe de altă parte, deputatul Vasile Popeangă a declarat că circa 20 de consilieri locali PDL i-au spus că s-ar duce la vot, dar au fost ameninţaţi cu excluderea. „Eu am vorbit cu consilieri de-ai lor. Mă cunosc şi pe mine în judeţ şi mi-au spus domnule deputat m-aş duce cu cea mai mare plăcere şi aş vota, nu i-am întrebat cum dar ştiu cum, pentru demitere, dar le este frică pentru că vor pierde funcţia de consilier pentru că i-a ameninţat că li se a retrage sprijinul politic“. Ruşeţ a negat că membrii PDL ar fi ameninţaţi, dar a recunoscut faptul că cei care nu vor urma directiva partidului vor fi traşi la răspundere. Nu este nicio ameninţare. Nu există ameninţare, dar dacă decizia s-a luat ca noi să nu participăm la vot este clar că membrii noştri de partid nu vor participa la vot. Nu ameninţă nimeni pe nimeni, fiecare este liber să aleagă drumul politic. În stânga, în dreapta. Se vor lua măsuri împotriva tuturor care nu sunt în concordanţă cu deciziile partidului. 

(M.B.)

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: