Directoarea spitalului din Motru, propunerea lui Hanu pentru Colegiul 4

Camelia Khraibani, directoarea spitalului din Motru, este una dintre propunerile USL pentru un post de deputat pe Colegiul IV. Directoarea unității spitalicești este susținută de PSD, iar numele acesteia, alături de încă alte două propuneri, a început să fie din ce în ce mai vehiculat. Colegiul IV, ocupat în momentul de față de deputatul PDL Severus Militaru, este râvnit atât de pesediști gorjeni, cât și de peneliști. Însă problema va fi tranșată la București, în Biroul Politic Național.

Liderii politici din Gorj lucrează de zor la listele cu propuneri pentru funcțiile de deputați și senatori, iar unele nume au început să fie vehiculate. Astfel, numele directoarei spitalului Motru, Camelia Khraibani, este cel vehiculat în Motru pentru o candidatură pentru Colegiul IV. Aflată în concediu, directoarea nu a dorit să comenteze încă nimic despre această decizie.

Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, a declarat pentru Radio Infinit că directoarea spitalului din localitate este persoana potrivită pentru a ocupa această funcție. ”PSD Motru își dorește să aibă pe acest colegiu un candidat din partea acestui partid și cred că doamna directoare ar fi o persoană potrivită. La ora actuală această variantă nu este luată ca o variantă certă. Este o discuție a noastră, a celor de la PSD, de a pune pe cineva din partea noastră, dar totul se face pe bază de negociere cu cei de la PNL”, spune Dorin Hanu. Pe lista de propuneri a acestui partid figurează trei persoane. ”Nu este singura persoană propusă pentru a candida pentru funcția de deputat pe colegiul IV. Urmează ca decizia să se ia după ce aceste colegii vor fi împărțite în cadrul USL-ului”, mai menționează Dorin Hanu, care nu a mai spus şi celelalte două persoane.

Dian Popescu, rezervat în declaraţii

Chiar dacă a fost destul de reținut în declarații, liderul PNL, Dian Popescu, consideră că este normal ca partidele să facă propuneri, însă în USL colegiile vor fi împărțite la centru. ”Domnul Hanu a spus că își dorește. Sunt convins că există listă de propuneri, dar împărțirea colegiilor nu se face aici, ci se face la București, la nivel central. Decizia aparține Biroului Politic Național. E o discuție ce se va purta în birourile politice naționale. Există un protocol în care este stipulat numărul de parlamentari și senatori PSD, PNL și PC”, susține Dian Popescu.

REACŢIE

Deputatul Severus Militaru a menționat pentru Radio Infinit că i se pare normal ca PSD să dorească acest colegiu în condițiile în care opt dintre cei 11 primari sunt pesediști. ”În ceea ce o privește pe doamna Khraibani, este un adversar redutabil. Nu e un adversar de care cu adevărat îmi e teamă că voi pierde sau că va câștiga colegiul, dar ținând cont că sunt opt primari PSD și unul PNL, adică nouă de la USL, va fi un meci foarte greu”, menționează Severus Militaru.

CANDIDATURĂ

Un alt pesedist care a ieșit la rampă și a declarat că vrea un post de deputat este Marian Rotaru, primarul din Lelești, care își dorește unul dintre colegiile 1, 5 sau 6.

Vizualizări: 196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: