Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a ieşit la atac şi a ameninţat întreaga lume că dacă  în Republica Moldova, în urma revoltei de la Chişinău, vor veni  forţe proromâneşti, atunci Rusia va recunoaşte republica separatistă Transnistria, pe care de altfel neoficial o întreţine  de 18 ani ca obiect de şantaj. Igor Smirnov, autoproclamat şeful aşa-zisei Republici Trasnistrene, venit pe tancurile armatei a 14-a ruseşti în 1991, îşi freacă mâinile pentru că aşteaptă acest lucru de prea mult timp şi i s-a făcut şi lui de boierie şi de întâlniri oficiale. În 2008, pe tot parcursul anului, înalţi oficiali ruşi au făcut naveta între Tiraspol şi Chişinău cu speranţa de a determina Basarabia să recunoască condiţiile impuse de Transnistria. Printre  acestea  se numără declararea limbii ruse ca limbă oficială în Basarabia, recunoaştere autonomiei transnistrene, impunerea unor relaţii federative cu provincie, precum şi declararea Moldovei ca stat neutru, care nu aderă la nici un organism internaţional.  Rusia avea planuri mari pentru <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />Moldova; vroia să facă din ea  un fel de Elveţia, dar săracă lipită pământului! Una dintre marile  îngrijorări ale Rusiei faţă de Tiraspol şi Chişinău este legată de românizarea populaţiei din aceste teritorii, uitând de fapt că după preluarea Basarabiei au trecut la rusificarea populaţiei româneşti din teritoriu prin deportări, prin repartiţii ale absolvenţilor cu studii superioare şi prin toate mijloacele care însoţesc asemenea măsură. Presa rusească semnala la sfârşitul anului trecut că vechiul conflict de pe Nistru se apropie de sfârşit, cei doi combatanţi aflându-se în postura de a se pupa toţi, vorba lui Carageale,  în piaţa independenţei. Ca semn al aprecierii faţă de înţelegerea aproape parafată, Smirnov, care-l declarase în 2001 pe Voronin persona non grata, i-a permis acestuia o vizită în satul său natal din Transnisia, precum şi la mormântul mamei sale la înmormântarea căreia nu i s-a permis să participle. Rezolvarea acestui conflict pe cale paşnică şi diplomatică  de către Rusia se vroia o palmă dată Uniunii Europene şi SUA faţă de modalitatea prin care acestea au rezolvat cazul fostei Iugoslavii. Plecarea comuniştilor de la putere din Basarabia, în urma revoltei de la Chişinău, ar da planurile Rusiei peste cap, Rusie care  a uitat că nu trebuie să se amestece în treburile unui stat independent şi suveran cum se consideră Moldova lui Voronin. Singura concesie pe care a făcut-o opoziţiei de la Chişinău a fost că i-a dat voie lui Voronin să permită renumărarea voturilor în 4 zile începând cu ziua de joi. Numărătoarea voturilor poate să nu însemne nimic, dar confruntarea listelor electorale cu datele civile ale componenţilor ar fi altceva dar asta nu se poate în doar patru zile. Atunci s-ar putea descoperi morţii care au votat aşa cum acuză opoziţia. Încrâncenarea Rusiei de a menţine comuniştii la putere în republica lui Voronin, precum şi acuzele voalate de amestec al SUA în revolta din capitala Moldovei se bazează de fapt pe raportul OSCE (Organizaţia  pentru Securitate şi Cooperare în Europa) care este favorabil celor care au organizat alegerile. Singura voce distinctă  dintre observatorii prezenţi pe timpul alegerilor în Moldova a fost cea a baronesei Ema Nicholson, care a declarat că observatorii ruşi, componenţi ai echipei de observatori internaţionali, şi-au impus punctul de vedere în raport, declarând că totul a fost în regulă, când de fapt nu aşa au stat lucrurile. Ne putem întreba cu ce şi l-au impus, cu pistolul la tâmplă- Baroneasa neagă orice amestec al României în procesul electoral din Moldova, dar din păcate este singura voce care se aude dinspre Europa. Bătrânei Europe îi sunt prea dragi gazele ruseşti şi propriile interese ca să plece urechea la durerile celei pe care a împărţit-o de atâtea ori!