S-a certat cu judecătorul din cauza şepcii şi ochelarilor de soare

Circ în toată regula făcut ieri în sala de judecată de un bărbat de 36 de ani, supărat nu doar pe magistrați, ci și pe polițiști, jandarmi și cam tot ce reprezintă instituții ale statului, după ce o instanță l-a condamnat la închisoare cu suspendare în urmă trei ani și ceva.

Perioada de suspendare a pedepsei era de trei ani și jumătate, acum, pe ultima sută de metri, procurorii cerând anularea suspendării, cererea lor fiind respinsă la Judecătoria Târgu Jiu în urmă cu o lună. Procurorii au făcut contestație și speră să obțină câștig de cauză la Tribunalul Gorj, dosarul fiind judecat de magistratul Dumitru Păsărin.

În fața acestuia s-a prezentat ieri și Cosmin Dumitru Cristea Rostogolea, bărbatul purtând o șapcă și o pereche de ochelari de soare mai mari, magistratul cerându-i să își arate fața, lucru pe care justițiabilul l-a refuzat. Păsărin a insistat în cererea sa, iar Rostogolea a luat foc, începând să îi acuze pe magistrați că îl persecută de ani de zile și că nici în ziua de Paști nu l-ar fi lăsat în pace. El a spus că nu își dă jos șapca și nici ochelarii pentru că atât de mult a fost „persecutat” și „terorizat” încât a ajuns să nu mai aibă nici păr în cap și nici sprâncene, motiv pentru care își ascunde identitatea cum poate. Mai mult, bărbatul a cerut să se consemneze cele spuse de el, lucru pe care magistratul de caz nu l-a acceptat, ceea ce l-a enervat și mai mult.

Judecătorul Dumitru Păsărin a încercat să îi explice că el este șeful în sala de judecată și că el conduce ședința, dar Rostogolea a plecat din sala Tribunalului spunând că se duce direct la Registratură pentru a-l reclama pe magistrat pentru abuz, pentru că nu a consemnat vorbele sale. Rostogolea nu recurge pentru prima dată la un asemenea gest, el reclamând în ultimii ani mai mulți jandarmi, polițiști și magistrați pentru presupuse nereguli, niciuna dintre plângerile sale nefiind confirmată de vreo anchetă. Plângerile sale au ajuns până la Cotroceni, dar în zadar. După incidentul respectiv, judecătorul Păsărin a rămas șef în sala de judecată cerându-i singurului jurnalist care asista la proces să părăsească și el sala pe motiv că ar fi folosit telefonul mobil, lucru neadevărat, dar greu de probat, magistratul fiind convins nu doar că împarte dreptatea, ci și că o are în permanență, asigurându-se astfel că asemenea incidente nu mai devin publice.

Vizualizări: 273

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: