S-a certat cu poliţiştii şi e judecat pentru ultraj

Unul dintre proprietarii firmelor de transport ce operează pe diverse rute din judeţ cu ajutorul microbuzelor s-a ales cu calitatea de inculpat într-un dosar penal care a şi fost trimis în judecată de procurori.

Ilie Plută s-a plâns în anii trecuţi de „problemele” pe care le avea la Târgu Cărbuneşti cu agenţii rutieri care îi trăgeau maşinile pe dreapta. Controalele durau destul de mult timp, iar clienţii erau nemulţumiţi că nu ajung la destinaţie la ora programată. La sfârşitul lunii ianuarie un astfel de microbuz a fost tras pe dreapta de agentul Liviu Cârstea, la volan fiind fiica lui Plută. Aceasta şi-a chemat tatăl prin staţie, plângându-se că ar fi fost jignită de omul legii. A urmat apoi o ceartă la scenă deschisă, Plută acuzându-i pe poliţişti că îl dezavantajează şi că desele controale ar fi fost menite, de fapt, să avantajeze o altă firmă de transport.

Tot tărăboiul desfăşurat în trafic a fost filmat cu telefonul mobil şi a ajuns repede pe internet, dar acest lucru nu l-a avantajat pe Ilie Plută. El a fost cel care a fost pus sub acuzare pentru ultraj, în timp ce poliţistul este partea vătămată. Patronul firmei de transport e convins că îşi va dovedi nevinovăţia în instanţă, dar până atunci mai are de aşteptat. Dosarul a trecut de faza de cameră preliminară la Judecătoria Târgu Cărbuneşti, dar decizia de admitere a probelor de către judecătorul de caz a fost contestată de Plută. Asta face ca la începutul lunii viitoare să fie judecată contestaţia inculpatului şi de abia apoi să poată să înceapă judecata pe fond.

Procesul vine în contextul în care agentul Liviu Cârstea a plecat pentru doi ani de la Poliţia Târgu Cărbuneşti, de-a lungul anilor şi alţi proprietari de microbuze sau şoferi reproşându-i comportamentul din timpul controalelor, fără să se ajungă însă la reclamaţii sau procese prin instanţă.

Vizualizări: 1,850

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: