Război în instanţă între Primăria Fărcăşeşti şi Prefectură

Primăria comunei Fărcăşeşti s-a ales cu acţiune în instanţă din partea Instituţiei Prefectului Gorj, după ce a nesocotit dispoziţiile echipei de jurişti cu privire la legalitatea unor hotărâri de Consiliu Local. Mai exact, în anul 2016, Instituţia Prefectului Gorj a atacat în instanţă trei hotărâri emise de Consiliul Local Fărcăşeşti care făceau referire la o serie de investiţii pe raza comunei. Legal, aceste investiţii nu puteau fi puse în practică până la finalizarea procesului cu Prefectura, aspect care nu s-a întâmplat. „Conform procedurilor existente, efectul acelor hotărâri trebuia suspendat. Din nefericire, cei de la Primăria Fărcăşeşti au venit peste această suspendare cu nişte investiţii. Era vorba despre o rectificare bugetară la Fărcăşeşti; au venit cu nişte investiţii noi care nu trebuiau să apară. Practic pe execuţia bugetară au apărut aceste investiţii, deşi hotărârile de Consiliul Local erau suspendate”, a declarat prefectul de Gorj, Ciprian Florescu.

În urmă cu câteva zile, Instituţia Prefectului s-a îndreptat din nou împotriva Primăriei Fărcăşeşti în instanţă şi a atacat execuţia bugetară a acesteia pe anul 2016, în care erau prinse şi acele investiţii care nu trebuiau realizate. „Ne judecăm, aşteptăm sentinţa instanţei. Nu au luat în calcul opinia noastră”, a declarat Ciprian Florescu, prefectul de Gorj.

Vizualizări: 1,138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: