S-a urcat la volan fără permis şi a băgat un om în spital
Un bărbat de 46 de ani a ajuns la spital cu răni după ce maşina în care se afla a fost implicată într-un accident la Bustuchin. Evenimentul s-a produs ieri noapte. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că E.C.M., de 26 ani, din comuna Bustuchin, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe drumul aminti, a intrat în coliziune cu autoturismul ce rula în faţa sa, la volanul căruia se afla C.D., de 25 ani, din aceeaşi localitate. Urmare a coliziunii dintre cele două autovehicule, un bărbat de 46 ani, pasager în autoturismul condus de către E.C.M., a fost transportat la Spitalul oraşului Tg. Cărbuneşti, pentru investigaţii amănunţite. Pe parcursul cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că C.D. nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Urmare a testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că E.C.M. nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. C.D. a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabiliri alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru stabili împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie, C.D. fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Vizualizări: 117
Distribuie Trimite pe WhatsApp