S-au epuizat fondurile alocate tinerilor fermieri

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural.

În cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanțare din acest an, AFIR a primit online 680 de solicitări de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 28 milioane de euro. Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea anuală 2018, aferentă submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a fost de 11 milioane de euro.

AFIR reaminteşte că toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze în cadrul Planului de afaceri şi pentru care a primit punctaj la selecţie devin condiţii obligatorii pentru menţinerea sprijinului pe toată perioada Contractului de finanțare (perioada de implementare şi de monitorizare a proiectului de investiții finanțat prin PNDR 2020).

Vizualizări: 982

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: