De ani buni ştim cu toţii că sistemul de sănătate public este un pericol social. Dar până la cazurile celor două femei care s-au operat la spitalul CFR din Bucureşti şi au ajuns în comă din cauza infecţiilor intra-spitaliceşti de care colcăie multe din cele peste 400 de spitale din România n-am prea văzut pe nimeni să se agite.

Prima măsură şi cea mai proastă care s-a luat a fost aceea de demitere a directorului spitalului deşi până şi ministrul ungur a înţeles că de vină nu e directorul, ci sistemul pe care este pus vremelnic să-l gestioneze. Primul care a inaugurat seria publică a deceselor absurde petrecute în spitale a fost regretatul Tony Tecuceanu, care a murit tot din cauza unei infecţii nosocomiale despre care chiar ministrul secretar de stat, profesorul Cercel, a declarat că a fost de fapt…gripă porcină.

Au ajuns spitalele româneşti ghetouri ale morţii? Se pare că da, dacă avem în vedere că unele spitale din provincie arată ca o gară în care aparţinătorii pacienţilor internaţi sunt într-un continuu du-te - vino după tot felul de medicamente şi materiale sanitare pe care trebuie să le aducă de acasă dacă nu doresc să le moară rudele cu zile. De curând am avut nefericita ocazie să duc la spital o rudă foarte dragă, crezând că fac un lucru bun. În urma unui accident stupid îşi fracturase în patru locuri un picior, iar o operaţie prin care să i se recompună oasele frânte era iminentă. De la internare a început calvarul. Familia trebuia să facă urgent rost de o tijă fără de care nu i se putea face operaţia, dar care costa aproximativ 13 milioane de lei vechi. După ce familia a plătit tija a trebuit să cumpere soluţii pentru perfuzii, antibiotice, leucoplast, lame de ras pentru bărbierirea zonei ce trebuia supusă operaţiei, tifoane sterile, faşe etc. şi bineînţeles să aducă mâncare pentru pacient în fiecare zi. Practic spitalul a venit numai cu… mâna de lucru, fapt pentru care tot la fel de bine pacientul putea, după ce-şi achiziţiona toate materialele, să solicite prezenţa unui chirurg la domiciliu care să-l opereze pe masa din sufragerie, unde cu siguranţă ar fi fost mult mai curat decât în saloanele spitalului.

Să nu credeţi că păţania rudei mele a fost singulară! Toţi pacienţii din salon făcuseră acelaşi lucru pentru că, spun cadrele medicale, nu mai există fonduri, iar aprovizionarea cu medicamente nu are nici o frecvenţă, ci totul se face la întâmplare, iar farmaciile private din jurul spitalelor au răsărit ca ciupercile iar ele au de toate, până când şi lame de bisturiu! Nu pot să trec cu vederea faptul că medicul care a executat operaţia este un erou dacă poate să opereze în aceste condiţii, deoarece nu sunt mulţi pacienţi care-şi pot permite să facă astfel de cheltuieli neprevăzute, iar atâta timp cât nu ştii provenienţa medicamentelor şi a materialelor sanitare probabil că ai coşmaruri de fiecare dată când operezi.

Evident că ne putem întreba de ce medicul acceptă astfel de situaţie? Simplu, pentru că dacă nu ar opera chiar şi în astfel de condiţii probabil că mare parte a pacienţilor ar muri. Aşa poate mai scapă câţiva! Cine este de vină pentru colapsul spitalelor, cine este de vină că niciunul nu funcţionează cu autorizaţie sanitară? Cine este de vină că plătim asigurări de sănătate şi mai plătim odată asistenţa sanitară atunci când suntem loviţi de soartă? De ce n-am văzut niciodată preşedintele Casei de asigurări de sănătate dând raportul public asupra banilor pe care i-a cheltuit sau pe care n-a putut să-i cheltuiască pentru că nu i-a primit?

Poate cazul femeilor de la Spitalul CFR va declanşa o dezbatere publică în care noi, viitorii pacienţi, să putem şti în cât timp murim dacă n-avem destui bani economisiţi pentru te miri ce boli viitoare!