Salariații din Prefectura Gorj merg la donare de sânge

Angajații din cadrul Prefecturii Gorj se mobilizează și vor merge să doneze sânge pentru răniții din Ucraina. Prefectul de Gorj, Marcel Iacobescu, spune că a purtat deja discuții cu structurile militarizate, tocmai pentru o bună organizare în acest sens.

Salariații din prefectură sunt solidari cu ucrainenii și vor să îi ajute pe cei care au fost prinși pe frontul de luptă. Sunt mii de răniți care au nevoie de sânge. Astfel, zeci de angajați din cadrul palatului administrativ vor merge în perioada următoare pentru a dona sânge.

”Am avut o discuție cu structurile militarizate. Urmează ca dânșii să ne comunice câți voluntari pentru donarea de sânge. Cert este că, în aceste două săptămâni, începând de ieri, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu Jiu este un program extins. Vorbim de intervalul orar 07:30-17:30. Se pot primi undeva la până 50 de donatori pe zi. Putem merge să donăm și să ajutăm cu sânge în zona de conflict. Sunt foarte mulți oameni răniți și este nevoie de sânge. Trebuie să-i ajutăm”, a spus Marcel Iacobescu.

Vizualizări: 386

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: