Salrom prelungește licența pentru exploatarea grafitului la Ungurelașu–Polovragi

Societatea Națională a Sării – Salrom face un pas major în direcția consolidării poziției României pe harta europeană a materiilor prime critice, anunțând prelungirea licenței de concesiune pentru exploatarea unui zăcământ de grafit în zona Ungurelașu – Polovragi. Este vorba despre un proiect strategic de interes european, în contextul creșterii accelerate a cererii globale de grafit, materie primă esențială în producția bateriilor pentru vehicule electrice și sisteme de stocare a energiei.

Salrom a depus deja o solicitare de finanțare europeană în valoare de 198,3 milioane de euro pentru dezvoltarea acestui proiect complex, care prevede atât extracția, cât și procesarea primară a șisturilor grafitoase. Obiectivul este obținerea unui grafit de înaltă puritate, indispensabil în industria bateriilor, una dintre cele mai dinamice și strategice sectoare la nivel global.

„Prelungirea licenței de exploatare a șisturilor grafitoase va permite Salrom să valorifice la maximum potențialul economic al acestei resurse, compania având deja un proiect aprobat, inclus pe lista celor 47 de proiecte strategice recunoscute de Comisia Europeană în domeniul materiilor prime critice”, transmite conducerea Salrom.

Investiția presupune nu doar extracția resursei, ci și dezvoltarea infrastructurii necesare și instalarea de echipamente performante pentru procesare, astfel încât România să poată produce grafit competitiv pe piața europeană. Prin acest demers, Salrom își propune să intre în liga marilor producători europeni de grafit, o piață aflată într-o expansiune accelerată, alimentată de tranziția energetică și electrificarea mobilității.

România are, în acest moment, trei proiecte incluse în lista celor 47 selectate de Comisia Europeană, în cadrul unei inițiative menite să reducă dependența Europei de importurile de materii prime critice și să întărească lanțul valoric continental. Aceste proiecte vor fi derulate în 13 state membre și beneficiază de sprijinul Uniunii pentru a consolida autonomia strategică a Europei în domenii cheie, cum este cel al bateriilor.

Prin proiectul de la Polovragi, Salrom își asumă un rol-cheie în această viziune, deschizând noi perspective pentru industria minieră românească și pentru economia națională în ansamblu.
 

Vizualizări: 1,048

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: