Cosmonautul Dumitru Prunariu, aşteptat la Târgu Jiu

Singurul român care a zburat vreodată în spaţiu până acum este aşteptat la începutul lunii viitoare la Târgu Jiu, la o întâlnire cu elevii din municipiu şi nu numai.

Inspectorul şcolar general Ion Işfan a anunţat că face demersuri în acest sens şi că, împreună cu prietenii săi de la Universitatea de Vest din Timişoara, speră să prindă în agenda cosmonautului şi prezenţa sa la Târgu Jiu.

Pe 5 iunie este aşteptat Prunariu la discuţii libere cu elevii, Işfan spunând că, astfel, va închide un ciclu de manifestări dedicate copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie.

„În fiecare lună vrem să invităm un membru al Academiei Române care să meargă şi să discute cu copiii noştri în şcolile din Târgu Jiu şi nu numai. Pe 5 iunie, din discuţiile pe care le-am avut cu Universitatea de Vest din Timişoara, cu prietenii noştri de acolo, îl vom aduce la Târgu Jiu cosmonautul Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în Cosmos, să le povestească copiilor din experienţa domniei sale. Va fi o bucurie pentru noi să îl aducem la Gorj să le povestească copiilor cum se vede România de acolo de sus şi cât de important este pe pământul acesta să îţi iubeşti mama şi ţara”, a declarat Işfan.

Dumitru Prunariu nu ar fi pentru prima dată în Gorj la începutul lunii viitoare, el având rude aici, pe care le-a vizitat în mod constant de-a lungul anilor şi cu care a participat inclusiv la diverse petreceri organizate în familie. Cea mai cunoscută rudă a cosmonautului este chiar Mihai Prunariu, şeful Asociaţiei Judeţene de Fotbal, coincidenţa de nume nefiind deloc una întâmplătoare.

Vizualizări: 796

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: