Salutări de la Elena Udrea

„Costa Rica este o ţară frumoasă şi prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o ţară foarte scumpă”, aşa începe cea mai recentă postare a Elenei Udrea, ce ne anunţă că va mai sta ceva timp plecată. Este însărcinată şi speră să aibă doi băieţi.

Elena Udrea este doar unul dintre politicienii care au dat bir cu fugiţii în ultimul an. Tonul l-a dat Sebastian Ghiţă, dar au urmat Radu Mazăre, Alina Bica, Vlad Cosma. Se pregăteşte fiul lui Liviu Dragnea, care retrage sume impresionante din propriile firme. Poate şi Victor Ponta, care şi-a luat cetăţenie sârbă.

Cu excepţia lui Ghiţă şi Mazăre, ceilalţi au plecat legal, nefiind sub control judiciar. Este dreptul lor să circule oriunde în lume. Dar, nu putem să nu observăm trendul şi incapacitatea statului român de a rezolva unele probleme. Prima este legată de averile uriaşe pe care unii dintre aceşti oameni le-au scos din ţară. Cum spune Udrea, uşor sfidător, Costa Rica pare o ţară scumpă. Nici pentru ceilalţi plecaţi, viaţa nu este ieftină, dar câtă vreme nu se plâng, putem să ne gândim că au pus destul deoparte. Că doar vorbim în cazul unora dintre ei de şpăgi de milioane de euro.

A doua problemă este legată de durata anchetelor şi a proceselor din România. Vorbim de fapte de acum 10-15 ani, de dosare deschise de mai bine de cinci ani.

Întrebarea care apare tot mai des în spaţiul public este dacă nu cumva există o înţelegere, o listă a oamenilor care sunt lăsaţi să plece. O să ne dăm seama în scurt timp dacă este aşa, după evoluţia unor posturi de televiziune şi a unor ziare, cele care au susţinut intens teoria statului paralel. Dacă subiectul va dispărea din spaţiul public după plecarea unor oameni din ţară, înseamnă că undeva a fost o negociere, de care nu pot fi străini preşedintele Iohannis şi şefa DNA.

Pe undeva, de asta e şi greu să te poziţionezi în lupta asta dintre PSD şi DNA. Pentru că este evident pentru toată lumea că mafia politico-economică de astăzi nu ar fi existat fără protecţia DNA şi a altor structuri ale statului, timp de ani şi ani. La fel cum este evident pentru toată lumea că PSD nu vrea să schimbe legile justiţiei pentru noi, oamenii obişnuiţi, ci pentru a se scăpa ei de dosare. A treia tabără, care să susţină în acelaşi timp că legile justiţiei sunt strâmbe, că mafioţii din politică există, că au fost acoperiţi de DNA, din păcate nu există.

Vizualizări: 629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: