Miner pentru o zi, pe salariul minim

Poate multă lume nu înţelege furia oamenilor care lucrează în carierele miniere ale Complexului Energetic Oltenia. Mă refer la oamenii care lucrează în producţie, nu la cei de la birouri. Cei care nu au fost în viaţa lor într-o carieră minieră nu pot înţelege, poate nici măcar cei care au fost în trecere.

Doar dacă te uiţi însă la fotografiile postate de mineri pe paginile de socializare îţi poţi face o idee. Nămol cât vezi cu ochii, maşini de mare tonaj scufundate pe jumătate în noroi. Noaptea, vezi ici-colo un miner într-un hău negru, de parcă eşti în iad. Alte fotografii ne arată mineri duşi de la sala de apel până la excavator, adică doi-trei kilometri, în cupa unei şenilate. Iarna e crunt, imaginaţi-vă că faceţi o reparaţie a unui utilaj metalic, la minus zece grade Celsius. Iar vara, când nu e pic de umbră, temperaturile trec şi de 50 de grade Celsius.

O zi dacă aş lucra în minerit, probabil că a doua zi aş renunţa. Asta chiar şi în condiţiile unui salariu bun. Ei bine, mii de oameni din CE Oltenia fac asta zi de zi, pe salarii de 2.000-3.000 de lei net, dacă punem la socoteală toate sporurile pe care le au. E greu, mai ales că mulţi nu mai sunt tineri, nu-i mai ţine spatele, nu-i mai ţin picioarele, nu-i mai ajută plămânii şi inima.

În aceste ultime luni e şi mai greu, pentru că văd şi ei la televizor că poliţiştii locali sunt nemulţumiţi pe astfel de salarii, deşi munca nu se compară, văd că tot felul de şoferi, portari şi casiere au salarii mai mari, că bibliotecare de la ţară, în ale căror biblioteci nu intră nimeni, câştigă dublu decât ei şi aşa mai departe. E greu să accepţi că nu sunt bani, când vezi că pentru alţii sunt.

Paradoxal, anul 2018 le va aduce un plus de bani minerilor şi energeticienilor, dar nemulţumirile sunt uriaşe. Pentru că banii nu sunt împărţiţi corect, pentru că oamenii văd că în continuare sunt băgători de seamă favorizaţi de şefi, atât pe linie sindicală, cât şi administrativă.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia va aproba în aceste zile listele cu acordarea de clase de salarizare. Dacă listele nu sunt corecte, o acţiune plină de bune intenţii se va întoarce împotriva şefilor acestei companii. Şi împotriva sindicatelor. Ar fi păcat, păcat pentru că sindicatele din CE Oltenia sunt singurele organizaţii puternice care au mai rămas în Gorj.

Vizualizări: 5,141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: