Sancţiune în bătaie de joc pentru şoferul trimis de Aurel Popescu să-i plimbe soţia cu maşina primăriei

Șoferul Primăriei Târgu Jiu, care a fost filmat în campania electorală luând-o de acasă pe soția viceprimarului Aurel Popescu pentru a o duce la serviciu, a fost sancționat cu mustrare scrisă și contravaloarea combustibilului consumat. Mai exact, trei lei pentru cei cinci kilometri. „În urma analizării situației respective, angajatul, salariat la Direcția Publică de Patrimoniu, a fost sancționat de conducerea instituției cu avertisment scris. De asemenea, acestuia i s-a reținut din salariu contravaloarea carburantului consumat la cursa respectivă, aproximativ 3 lei”, a declarat Loredana Covei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Fapta a avut loc în campania electorală. La vremea respectivă, Aurel Popescu avea și atribuții de primar și a explicat că el i-a cerut șoferului acest serviciu, dar a crezut că acesta va merge cu mașina personală, nu cu a primăriei.

Viorel Caragea, fost candidat la Primăria Târgu Jiu, a reacționat, pe Facebook, la aflarea rezultatului anchetei: „Având în vedere că tariful primăriei este mult mai mic decât la taxi, invit toți contribuabilii din Târgu Jiu să solicite serviciile acestor mașini ca nu se mai plimbe doar nea Florin, nea Aurel și toți directorii în scop personal”.

Vizualizări: 1,374

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: