Sărăcie: Fasole şi gogoşi făcute de consilieri, de Ziua Vârstnicilor

Unele primării din Gorj vor cheltui zeci de mii de euro pentru Ziua Vârstnicilor, în timp ce altele abia au trei sute de euro. Acolo unde bugetul este mic, primarii au cerut consilierilor să facă gogoşi în casă, meniul urmând a fi completat cu o porţie sănătoasă de fasole. Unde primăriile au bani, chefurile sunt organizate la restaurante.

Comuna Fărcăşeşti va fi şi în acest an în topul primăriilor care cheltuiesc bani mulţi pentru petrecerile pensionarilor. Autorităţile locale vor aloca 40.000 de lei pentru masa festivă şi pentru formaţia de muzică populară. Încă de pe vremea primarului Dănuţ Bălu, bătrânii din Fărcăşeşti au fost învăţaţi cu petreceri fastuoase. „Organizăm Ziua Vârstnicilor, avem un proiect de hotărâre în acest sens. Pe data de 30 septembrie, avem şedinţă ordinară. Acest eveniment va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, la ora 14:00. Vom aloca 40.000 de lei pentru acest eveniment. Vom organiza o masă festivă, avem 5 cupluri pe care le vom premia pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie”, a declarat Constantin Drăgoescu, primar comunei Fărcăşeşti.
Există însă şi primării, unde vârstnicii nu au fost sărbătoriţi niciodată şi nu vor fi sărbătoriţi nici în acest an din cauza lipsei fondurilor. „Nu am făcut niciun proiect de hotărâre în Consiliul Local pentru sărbătorirea Zilei Vârstnicilor. Sperăm ca anul viitor să-i sărbătorim şi noi cumva, acum nu suntem pregătiţi din punct de vedere financiar. În bugetul de pe anul viitor vom ţine cont şi de acest eveniment”, a declarat Antonie Serafim, primar Padeş.
Nici bătrânii din Arcani nu au avut parte de vreo petrecere organizată de autorităţi „La noi în comună nu există o tradiţie în acest sens. Ne gândim să organizăm şi noi ceva, dar nu anul acesta, poate anul viitor. Asta nu înseamnă că, sufleteşte, nu suntem alături de dumnealor. Anul viitor, în primăvară, ne gândim să-i sărbătorim pe cei care au împlinit 50 de căsătorie”, a declarat Aristică Coiculescu, primar Arcani.

Prima petrecere la Prigoria
Anul acesta, vârstnicii vor fi sărbătoriţi pentru prima dată la Prigoria, însă nu cu fonduri din bugetul local, ci pe banii aleşilor locali. Primăriţa a estimat masa festivă la suma de 1500 de lei, iar consilierii au acceptat să pună fiecare bani din propriul buzunar. “La Prigoria nu s-a făcut niciodată un astfel de eveniment şi cred că oamenii vor fi foarte încântaţi. Vom cheltui o sumă minimă, 1500-2000 de lei, pentru o masă festivă. Va fi o invitaţie generală, cred că vor fi în jur de 100-150 de persoane prezente la eveniment. Noi ne vom pregăti cu 150 de porţii de fasole cu ciolan şi gogoşi. Fasole avem toţi pe acasă, gogoşi putem face”, a declarat Iuliana Iliescu, primăriţa de la Prigoria. Aceasta spune că, anul viitor, va încerca să aloce fonduri pentru evenimentul dedicat vârstnicilor. „Am vorbit cu consilierii să punem fiecare câte o sumă din propriul buzunar pentru că nu avem bani pentru un astfel de eveniment. La anul, când vom concepe bugetul local, vom prevedea fonduri pentru astfel de evenimente”, a declarat Iuliana Iliescu.
EXCES
Dacă primăriile de comune sunt dispuse să cheltuiască zeci de mii de lei pentru masa festivă a vârstnicilor, la oraşe petrecerile sunt organizate cu mai mare fast. Ca de fiecare dată, Primăria Târgu Jiu va scoate din buget o sumă exorbitantă, mai exact 140 de mii de lei.

Vizualizări: 541

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: