Sat de lângă Târgu Jiu, cu doar zece familii

Satele din Gorj rămân tot mai goale. La doi pași de Târgu Jiu, în satul Blidari, din Bălănești, mai locuiesc acum doar zece familii. Traiul greu și lipsa utilităților au lăsat casele pustii. Autoritățile speră să repopuleze micul cătun și să dezvolte acolo turismul.

Din Blidari, priveliștea îți taie răsuflarea, iar aerul este cel mai pur din Gorj.

„Suntem mulțumiți și așa, că a zis nepotul meu că s-a scumpit benzina asta. Cică lui nu-i convine să vină să-mi aducă mie pâine. Abia mi-a mai adus de astelalte, ce-mi trebuie, că nu-mi trebuie numai pâine”, spune o bătrână. „Pâinea poate să-mi ajungă și o săptămână, dar se mai întărește. Depinde cum mănânc.”, afirmă un bătrân.

Satul nu are nici școală, nici biserică, nici cabinet medical. Ca sa ajungă la doctor, oamenii merg pe jos 10 kilometri, iar ca să-și cumpere medicamentele, trebuie să ajungă la Târgu Jiu, un drum de 25 de kilometri. Dar prin localitate nu trece niciun mijloc de transport în comun.

Până acum, autoritățile au reușit să asfalteze drumul până în satul Blidari. Oamenii care locuiesc aici trebuie să traverseze o pădure ca să ajungă acasă. Se bucură că au asfalt până la poartă. Primarul din Bălănești vrea să facă turism în Blidari.

"Am întrebări de la alți cetățeni din oraș și nu numai pentru a veni în zonă ca să-și cumpere anumite imobile, case, care sunt părăsite. Nu a fost niciun fel de tranzacție, au fost doar câteva terenuri extravilane în care au venit alți proprietari de le-au cumpărat, s-au mai reabilitat câteva locuințe și chiar s-a construit o casă nouă", a declarat primarul Ovidiu Pungan, la Digi24.

Galerie foto


Vizualizări: 5,776

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: