Sătenii din Godineşti, în luptă cu mafia lemnului

Două sate din comuna Godineşti sunt terorizate de angajaţii unor firme private, care exploatează pădurile din zonă. Maşinile de mare tonaj au distrus drumurile comunale şi chiar parte din terenurile oamenilor. Poliţia dă zilnic amenzi, dar acestea nu sunt eficiente. Oamenii ameninţă că blochează drumurile, mai ales că după defrişarea pădurilor, se aşteaptă la alunecări masive de teren.

Localnicii din satele Pârâul de Vale și Pârâul de Pripor văd pe zi ce trece cum dispar pădurile sub ochii lor. Supărarea este cu atât mai mare cu cât cei care au primit aviz de exploatare a parchetului în zonă le-au distrus drumurile. Căile de acces au ajuns impracticabile și pe acestea pe poate circula acum numai cu mașini de teren. Și primarul se uită neputincios cum eforturile lui de a întreține și a balasta aceste drumuri au fost în zadar.

Sătenii se tem să nu-și piardă subvențiile de la APIA, pentru terenuri, asta pentru că firmele respective trec cu materialul lemnos peste pământul oamenilor. „În momentul de față pe raza comunei Godinești sunt în exploatare patru parchete cu aprobarea Ocolului Silvic Motru. Pe lângă faptul că vremea a fost nefavorabilă, iar pământul e ud, Ocolul Silvic continuă să scoată la licitație parchet fără să asigure firmelor respective drumuri de acces. Avem în satul Pârăul de Vale trei parchete, circulația este restricționată pentru autoturismele mai mari de 3,5 tone pentru că drumul a fost afectat de alunecările de teren, iar ei trec pe aici cu mașini de mare tonaj. Să nu mai spun că în satul Pârâul de Pripor au lăsat lemnele chiar în curtea școlii până când ne-am luat de ei. Ocolul Silvic se prevalează de faptul că nu am reușit să eliberăm titluri de proprietate. Acolo unde s-a exploatat parchetul, în mod singur vor fi alunecări de teren, pentru că acolo se defrișează în totalitate, mai ales unde este salcâm. Vreau să vă spun că au început să intre cu mașinile pe terenurile oamenilor pe care aceștia primesc subvenții, a spus primarul din localitate.

Localnicii ameninţă cu blocarea drumurilor

În timp ce autoritățile locale împreună cu organele de poliție încearcă să oprească firmele să treacă cu mașinile încărcate cu lemne pe drumurile sătești și comunale, oamenii vor să-și facă singuri dreptate. Aceștia sunt deciși să blocheze drumurile dacă această problemă nu se va rezolva. „Poliția își face treaba și aproape zilnic îi amendează pe șoferi, numai că amenzile sunt atât de mici încât le convine să plătească 170 de lei și să scoată câteva zeci mii de lei pe mașina de lemne. Oamenii din satul Pârâul de Vale vin la mine de câteva zile și amenință că vor să blocheze drumul. Eu nu am ce să le fac pentru că au dreptate. Drumurile sunt un dezastru. Eu am anunțat autoritățile, am anunțat și la Direcția Silvică, poliția își face treaba, dar nu avem nicio putere. Noi ar trebuie să dăm în judecată firmele respective în civil, dar ne este teamă, pentru că noi nu avem puterea ca primărie ca să ne luptăm cu privații, cel mai probabil din mafia lemnului”, a mai spus primarul Corbeanu.

Ocolul Silvic Motru, obligat să pietruiască drumurile distruse

Directorul Direcției Silvice Gorj, Ovidiu Cârstoc, s-a deplasat ieri la fața locului la solicitarea autorităților locale pentru a vedea care este situația. După discuții și constatări în teren s-a decis ca cei de la Ocolul Silvic să pietruiască drumurile distruse de mașinile de mare tonaj care transportă zilnic lemne din pădurile din Godinești. „Ne-am deplasat la fața locului cu autoritățile locale să vedem care este situația în teren și am ajuns la o înțelegere. Am stabilit ca Ocolul Silvic Motru să bage câteva mașini de piatră și balast pe aceste drumuri pe unde trec mașinile cu lemne, pentru că într-adevăr drumurile arată rău”, a precizat Ovidiu Cârstoc, directorul Direcției Silvice.

Vizualizări: 200

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: