Școala din Motru Sec, reabilitată. Lucrări şi la căminul cultural din Cloşani

Elevii Școlii Gimnaziale Motru Sec din comuna gorjeană Padeş vor studia în mai bune condiţii. Administraţia locală a reabilitat unitatea şcolară, schimbând radical aspectul clădirii, şi urmează să fie modernizate şi sălile de curs. De asemenea, autorităţile locale au demarat lucrările de reabilitare şi modernizare a căminului cultural din satul Cloşani, urmând ca investiţia să fie finalizată în toamna acestui an. Primăria Padeş a alocat fonduri de la bugetul local pentru aceste două investiţii importante pentru comunitatea locală.

În primă fază, autorităţile locale din comuna Padeş au încercat să obţină finanţare în vederea reabilitării Școlii Gimnaziale Motru Sec, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Proiectul nu a fost însă aprobat la finanţare, drept care administraţia locală a demarat lucrările pe forţe proprii. Investiţia a fost finalizată anul trecut, în toamnă. Acum, autorităţile locale vor să modernizeze sălile de curs. La Școala Gimnazială Motru Sec studiază în jur de 260 de copii. „Am schimbat acoperişul la această clădire, i-am făcut faţada exterioară, izolaţia termică şi, cred eu, acum arată destul de bine. Proiectul a avut o valoare de 220 mii lei şi s-a adjudecat la 160 mii lei, astfel am făcut şi o economie care a rămas în bugetul local. Elevii cred că vin mai cu drag la şcoală. Unitatea nu a avut nici centrală termică, funcţiona cu nişte sobe care erau de când s-a făcut şcoala. Mă lupt ca în bugetul anului viitor să prind şi o modernizare şi o dotare în interiorul acestei unităţi şcolare. Deocamdată, vom lucra în perioada de vacanţă la igienizare, la curăţenie, reparaţii mici la tavane, dacă va fi nevoie”, a declarat Serafim Antonie, primarul comunei Padeş.

Autorităţile locale din comuna Padeş au demarat şi o amplă lucrare de reabilitare şi modernizare a căminului cultural din satul Cloşani. Clădirea se afla într-un avansat stadiu de degradare, iar autorităţile locale au alocat fondurile necesare, din bugetul local, pentru recondiţionarea imobilului. Demersurile au fost unele de durată, asta pentru că imobilul figura în documente ca fiind grădiniţă cu sală de festivităţi, iar autorităţile locale au fost nevoite să obţină avizul de la Inspectoratul Școlar Judeţean Gorj în vederea schimbării destinaţiei. De asemenea, terenul nu avea cadastru, dar autorităţile locale au reuşit în cele din urmă să rezolve toate aceste probleme. „Am obţinut pe o perioadă de 10 ani schimbarea destinaţiei şi am putut să demarăm lucrările de reabilitare. Acest cămin a intrat în reabilitare acum o lună, se lucrează, s-a schimbat acoperişul, acum se lucrează la interior. Este reabilitat din temelii, pentru că era terminat. Vor fi realizate grupuri sanitare moderne în interior, centrală termică, scena va fi modernizată după standarde, iar sala de spectacole fi de asemenea dotată. La etaj, camerele vor fi reabilitate şi vor putea fi folosite ca săli de curs, dacă va fi nevoie. Lucrările vor fi încheiate în jurul datei de 15 octombrie. Noi avem hramul satului Cloşani de Sfântul Dumitru şi sperăm să-l inaugurăm atunci”, a precizat primarul Serafim Antonie.  

Căminul cultural va fi utilizat pentru desfăşurarea de spectacole, iar Grupul folcloric „Roua” din Cloşani va primi un spaţiu în cadrul acestui imobil pentru a face repetiţii.

Vizualizări: 921

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: