Târgu Jiu: Şedinţă pentru repartizarea locuinţelor ANL

Cele 66 de unităţi locative disponibile în blocurile construite de Agenţia Naţională a Locuinţei la Târgu Jiu vor fi repartizate luni, 2 iulie, în cadrul unei şedinţe publice ce va avea loc la Sala Sporturilor. Municipalitatea are deja o listă cu beneficiarii acestor garsoniere şi apartamente, fiind întocmite punctaje pentru fiecare dintre solicitanţi.

Listele finale au fost aprobate în şedinţa Consiliului Local de luni, 25 iunie. Nu toţi beneficiari se vor putea muta imediat în noua locuinţă dobândită în chirie. Asta pentru că la cele 40 de locuinţe din zona Narciselor încă mai lucrează muncitorii unei societăţi din Craiova. „Repartizarea locuinţelor ANL va avea loc luni, de la ora 17:00. Nu vor primi cheile, doar le înmânăm repartiţiile. Ei se vor duce să-şi facă contractele şi Edilitara le dă cheile. Îi vom striga în funcţie de punctaj, să îşi aleagă locuinţa pe care o vor. Nu pot fi date chei decât la locuinţele care sunt goale prin celelalte blocuri, mai vechi. O să facem festivitate la cele 40 de unităţi noi, dar o să fie prin septembrie, când se termină lucrările”, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului Gospodărie Comunală din Primăria Târgu Jiu.   

Cele 26 de locuinţe mai vechi s-au eliberat în blocurile ANL din zona Aleea Plopilor, Săvineşti, Debarcader, Hidrocentralei şi Narciselor.

Vizualizări: 964

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: