Scriitorii şi rezerviştii, în acelaşi sediu. Unde!

Imobilul în care a funcționat până nu demult Direcția pentru Persoanele cu Handicap din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj este într-o stare avansată de degradare. Asta deși în clădirea de pe Bradului ar trebui să funcționeze în prezent două asociaţii, una culturală și alta în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Casa a fost dată în folosință gratuită în luna noiembrie a anului trecut.

Uniunea Scriitorilor din România are sediu la Târgu Jiu de la finele anului trecut. Cel puțin în acte. Sediul scriitorilor ar trebui să fie în casa de pe strada Bradului, însă în realitate casa are lacătul pus pe porți, iar starea imobilului nu este tocmai bună. Tot în această clădire ar trebui să mai funcționeze și sediul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne.

Președintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), Nicolae Manolescu, a făcut solicitarea către primărie în data de 19 mai 2016, cu mențiunea că are nevoie de un spațiu pentru desfășurarea diverselor activități ale membrilor reprezentativi ai USR în Târgu Jiu.

Prea puţini scriitori pentru o filială USR

În fapt, USR nu va putea avea o filială la Gorj din cauza numărului mic de membri. Este vorba cel mult despre o reprezentanță fără niciun fel de statut juridic. „Nu este o filială, este o reprezentanță care n-ar niciun fel de personalitate juridică. Le trebuie un spațiu pentru reprezentanță, au voie cei care sunt membri ai societății să formeze anumite reprezentanțe, dar fără ștampilă, fără nimic. N-ar fi rău ca scriitorii să aibă un sediu în care să se întâlnească, dar nu este filială, nu poate. O reprezentanță se face cu cel puțin zece membri. Este bine pentru că inclusiv Cenaclul Columna care se plimbă de ani de zile prin diverse spații ar avea un spațiu în care să-și desfășoare activitatea”, a spus scriitorul Andrei Novac, membru al USR din Timișoara.

În Târgu Jiu mai sunt doar câțiva membri USR, printre care îi amintim pe George Brebenel, Elena Brădișteanu, Zenovie Cârlugea, Aurel Antonie, Lazăr Popescu, Spiridon Popescu, Gheorghe Grigurcu.

„Hotărârea s-a dat la finele anului trecut și abia acum s-au perfectat documentele. Sunt lucrări de amenajare, sediul trebuie pus la punct. Eu știu că domnul Ion Cepoi se ocupa de Uniunea Scriitorilor la Gorj. El este cel puțin membru, dacă nu chiar președinte pe zonă”, a spus Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Alături de USR ar urma să funcționeze în acest imobil și un club al polițistului, precum și un muzeu al Poliției, Jandarmeriei și Pompierilor, înființate de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.

Vizualizări: 245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: