Se caută soluţii pentru lipsa de specialişti în energie

Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a vorbit despre proiectul de strategie energetică. „Am participat la elaborarea acestui document din postul de consilier în Cabinetul ministrului, precum şi la cele anterioare din funcţia de preşedinte al ANRE. În noul proiect sunt incluse patru mari proiecte strategice: hidrocentrala Tarniţa - Lăpuşteşti, hidrocentrala Turnu Măgurele - Nicopole, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi un grup nou pe lignit la Rovinari, cu stocare de dioxid de carbon şi clean coal (tehnologie cu emisii reduse - n. r.)”, a spus Havrileţ.
Acesta a amintit situaţia din iarna 2017, când preţul energiei ajunsese la recorduri istorice pe piaţa spot, iar deficitul de energie din sistem a fost acoperit din unităţi pe cărbune. „O noutate în acest proiect de strategie este că pentru prima dată se pune problema resurselor umane calificate. Forţa supercalificată se găseşte greu, dar trebuie să ne gândim şi la un plan politic să ajutăm la formarea acestor specialişti”, a continuat consilierul ministrului.
Havrileţ a adăugat că proiectul strategiei a fost lansat în dezbatere publică după ce a primit acordul coaliţiei politice de la guvernare şi, în paralel, se lucrează la planul integrat de mediu. „Până la 1 ianuarie 2019, România trebuie să finalizeze acest program energetic, pentru a fi prezentat Comisiei Europene. Sperăm ca, până la 1 ianuarie 2019, România să-şi respecte această obligaţie”, a conchis Havrileţ. (A.A.)

Vizualizări: 1,030

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: