Se construiește o grădiniță nouă în Târgu Jiu. Actuala nu îndeplinește condițiile de igienă!

Municipalitatea vrea să construiască o grădiniță noua în zona de nord a orașului. Unitatea de învățământ existentă nu mai corespunde normelor de igienă sau securitate așa că Primăria Târgu Jiu are în plan să aloce peste trei milioane de lei să ridice o nouă clădire. 


Mai exact, noua grădiniță va costa 3,5 milioane de lei. Clădirea va fi de peste 500 de metri pătrați. Grădinița va avea patru săli unde se vor putea înscrie 80 de preșcolari. 


Grădinița va avea program normal și va fi ridicată pe un teren ce aparține municipalității, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. 


"În prezent, grădinița existentă în zona de nord a municipiului, respectiv Grădinița nr. 17, situată pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu nu corespunde normelor actuale de igienă, securitate, eficientă energetică și protecția mediului. Pentru mutarea acesteia, se propune construirea unei grădinițe noi, cu patru săli de grupă", au motivat autoritățile locale. 


Noua clădire ar trebui să fie gata într-un an. Primăria Târgu Jiu a făcut deja studiul de fezabilitate pentru acest proiect.

Vizualizări: 2,119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: