Se dă startul înscrierii în clasa pregătitoare şi în clasa I

Părinţii gorjeni pot să îşi înscrie de azi copiii în clasa pregătitoare sau în clasa I. Cererile de înscriere se depun doar pentru micuţii care vor merge din această toamnă la şcolile de circumscripţie, adică la şcoala aflată în apropierea domiciliului. Pentru clasa pregătitoare şi clasa I, anul şcolar 2012-20123, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj a publicat pe pagina de Internet situaţia arondării străzilor la unităţile de învăţământ.

De azi se dă startul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I. Perioada 5-16 martie este valabilă însă numai pentru părinţii care vor să îi şcolarizeze pe cei mici la şcolile de circumscripţie, aflate în apropierea domiciliului, pentru restul organizându-se alte etape. Unităţile de învăţământ vor afişa listele cu copiii înmatriculaţi în prima etapă pe 19 martie. Părinţii pot consulta site-ul ISJ Gorj pentru a vedea care sunt şcolile de circumscripţie. Părinţii nu sunt obligaţi să îşi ducă copilul la şcoala de circumscripţie, ci au dreptul să îşi înscrie copilul la orice şcoală doresc. Aceasta este doar o măsură pentru a nu supradimensiona clasele în şcolile căutate, dar şi în această situaţie se pot găsi soluţii, în sensul că ISJ Gorj va încerca să mărească numărul de locuri.

A doua etapă va începe pe 19 martie, prin afişarea în unităţile de învăţământ a locurilor rămase libere. Părinţii care au domiciliul în altă circumscripţie şcolară pot completa cererile tip de înscriere în intervalul 20-27 martie, pe locurile rămase libere.

A treia etapă este cuprinsă în perioada 23-25 aprilie şi constă în înscrierea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat în etapa a doua înscrierea la altă unitate de învăţământ decât cea de circumscripţie, dar care nu au fost admişi şi solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie. Tot aici este cuprinsă şi înscrierea copiilor ai căror părinţi solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie, dar care nu au participat la prima etapă de înscriere. O ultimă etapă va avea loc în luna mai, în intervalul 2-9 mai.

OBLIGATORIU

Începând cu anul şcolar viitor clasa pregătitoare va fi obligatorie. Copiii care au împlinit şase ani nu vor primi note, ci vor primi absenţe. Clasele pregătitoare vor funcţiona în cadrul şcolilor.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: