Se deschide Târgul de Crăciun

Târgul de Crăciun va fi redeschis în perioada 20-28 decembrie, căsuţele fiind închise doar în zilele de 25 şi 26 decembrie. Reprezentanţii municipalităţi speră ca la cea de-a treia etapă a acestui târg să fie prezenţi peste 20 de comercianţi, iar veniturile încasate din taxe să fie pe perioada întregului sezon să fie în jur de 200 milioane de lei vechi. “Sperăm ca anul acesta să încasăm aproximativ 200 de milioane de lei vechi. Comercianţii vor avea posibilitatea să stea şi câte doi în aceeaşi căsuţă cu condiţia de a se înţelege în privinţa expunerii mărfii”, a mai precizat Florenţa Ţârcă.

Alte ştiri pe scurt:

Asistenţa Salvamont, întărită

Zăpada căzută în ultimele zile dar şi apropierea sărbătorilor de iarnă i-a mobilizat pe cei care fac parte din echipa Salvamont a judeţului. Astfel, potrivit şefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, asistenţa salvamont se asigură cu doi salvatori în timpul săptămânii şi patru salvatori în week-end dar şi în perioada sărbătorilor. De menţionat ar mai fi şi faptul că pe drumul ce duce la staţiunea montană Rânca se circulă în continuare în condiţii de iarnă iar stratul de zăpadă nu depăşeşte 30 de cm. (C.S)

Cadouri pentru micuţii din Centrul Maternal

Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu au adus o bucurie copiilor şi mămicilor internate la Centrul Maternal. În pragul sărbătorilor de iarnă Asociaţia Studenţilor din UCB împreună cu copiii Grădiniţei cu Program Normal Nr. 14 au oferit plăsuţe cu cadouri şi hăinuţe copiilor instituţionalizaţi. Prin această manifestare s-a dorit ca şi copiii ce provin din familii destrămate sau cu o situaţie mai dificilă să simtă bucuria Crăciunului la fel ca ceilalţi copii. (A.A.)

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: