Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean, plină de oameni ai străzii

Oamenii străzii creează o întreagă problemă sistemului sanitar din Gorj. Este concluzia la care au ajuns reprezentanţii secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Acelaşi om al străzii ajunge pe secţie, într-o singură lună, de aproape 25 de ori, spun medicii, din cauza consumului de băuturi alcoolice.

Secţia de psihiatrie a Spitalului Județean are în prezent 60 de paturi. Toate ocupate de bolnavi, dar și de oameni ai străzii, de cele mai multe ori. Asta este și singura problemă cu care se confruntă secția la ora actuală. „Problemele pe care le avem sunt legate de oamenii străzii și este o problemă cu care ne confruntăm de foarte mult timp. Același pacient îl aduc în fiecare zi, sunt trei sau patru pacienți care în fiecare zi îi aduce Salvarea, fără acte, fără nimic asupra lor. Nici nu poți să-i internezi, îi ții câteva ore, se trezesc, pleacă și a doua zi vin din nou. Beți. Asta este problema noastră cea mai mare pentru că lucrul acesta ar trebui să-l facă Serviciul de Urgență”, a spus Gabriela Pătrășcoiu, șefa secției Psihiatrie. Gabriela Pătrășcoiu, șefa secției, spune că problema ar trebui gestionată de Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul fiecărui spital. ”Este un obicei prost înțeles pentru că noi, Psihiatria, nu suntem coșul de gunoi al Medicinei. UPU are finanțare separată, ar trebui să le suplimenteze fondurile și să facă acolo un compartiment special. Și mai este o chestiune, ei la UPU au două sau trei asistente sociale angajate și eu, Psihiatrie, am o singură asistentă socială, nu-i corect”, a mai spus Gabriela Pătrășcoiu, medic șef. Medicii cred că înființarea unui nou adăpost pentru oamenii străzii ar mai putea constitui o soluție. ”Nu cred că exagerez dacă spun că într-o lună ajung la noi acești oameni ai străzii și de 25 de ori. Părerea mea că încă o casă gen casa Iris ar mai putea salva situația, nu ar mai aglomera secția că este o aglomerare falsă dar care presupune totuși niște eforturi”, a spus Gabriela Pătrășcoiu, șefa secției Psihiatrie.   

Vizualizări: 311

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: