Șefii țării și-au mărit salariile

updade: Presedintele, premierul si sefii camerelor din Parlament vor fi platiti cu cate 21.540 lei brut de la 1 august



Indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei ordonanţe de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, a anunţat premierul interimar Gabriel Oprea, precizând că îşi asumă răspunderea pentru această creştere.



Creşterea va fi aplicată şi miniştrilor.



Ordonanţa a fost adoptată miercuri de Guvern.



Decizia a fost luată după ce ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, recent, că noua Lege a salarizării unitare în sectorul bugetar, care ar putea fi aplicată de la sfârşitul acestui an, va avea un salariu minim brut de 1.200 lei şi un salariu maxim brut de 18 ori mai mare, de peste 21.000 lei, de cel mai mare nivel de remuneraţie urmând să beneficieze preşedintele, prim-ministrul, preşedinţii celor două Camere parlamentare, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.



Oprea a precizat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcţii de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor creşte indemnizaţiile şi nici care sunt cele 48 de funcţii.

www.mediafax.ro



Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: