Șeful pazei de la CE Oltenia rămâne cu sancțiunea disciplinară

Sancțiune blândă menținută în instanță pentru șeful biroului de pază din cadrul Complexului Energetic Oltenia. La finele anului 2019, Constantin Popescu a fost sancționat disciplinar cu „avertisment scris”, după ce compania a fost amendată pentru deficiențe legate de paza carierei din județul Mehedinți. Nemulțumit, Popescu a contestat decizia de sancționare, dar a pierdut definitiv procesul.

Cariera Husnicioara a fost amendată, în primăvara anului 2019, de Poliția Mehedinți, pentru lipsa planului de pază.

Câteva luni mai târziu, Constantin Popescu, Șeful Biroului Pază Obiective, intră în atenția comisiei de disciplină a CE Oltenia. În urma anchetei, Popescu a fost sancționat cu avertisment scris. Motivul: nu a întocmit și înaintat către Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă un referat, împreună cu toate documentele relevante, în vederea contestării amenzii date de IPJ Mehedinți.

În fața comisiei, Popescu a susținut că ,,amenda a fost îndreptățită” și „nu putea fi contestată”, întrucât la cariera din Mehedinți nu exista un plan de pază avizat încă din iunie 2017. Mai mult, Popescu a susținut că procesul-verbal de sancționare nu a ajuns la el, fiind primit de către directorul Direcției Servicii Suport, care nu l-a repartizat structurilor din subordine.

Sancționat, șeful Biroului de pază s-a îndreptat spre instanță, cerând anularea deciziei de sancționare și obligarea companiei la plata cheltuielilor de judecată.

În apărarea sa, CE Oltenia a susținut că Popescu știa de sancțiune. Ba mai mult, șeful pazei a făcut demersuri pentru ca amenda de 2.500 de lei să fie plătită, fără însă a înștiința Direcția Legislație și Guvernanță Corporativă, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea contestării amenzii în justiție.

Pe 2 iulie 2020, Tribunalul Gorj i-a respins lui Popescu contestația. Salariatul CE Oltenia a formulat apel, iar Curtea de Apel Craiova a dat sentința definitivă. „Respinge apelul ca nefondat. Definitivă”, au decis magistrații pe data de 12 ianuarie 2021.

Trebuie spus că avertismentul scris este cea mai ușoară sancțiune ce poate fi aplicată unui angajat care a săvârșit o abatere disciplinară.

Vizualizări: 3,700

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: