Senatorul Tudor Barbu se teme de trădări

Senatorul PP-DD Tudor Barbu a declarat, miercuri, că se teme de trădare deoarece partidul din care face parte ”nu este format din îngeri” și nu e ”nici un partid de fete mari”, însă își dorește ca deputaţii şi senatorii PP-DD să nu se plimbe ”curvăsărește” cum au făcut ceilalți parlamentari. ”Da (se teme de trădare, n.red.), mă tem, PP-DD, am spus-o, nu este un pension, nu este format din îngeri, nu am reușit să facem un partid din fete mari, avem oameni, avem români și să nu-și imagineze nimeni că PP-DD e cu mult mai bun decât România însăși. Eu sper, însă, ca senatorii noștri, colegii de la Cameră, să înțeleagă șansa uriașă pe care o au prin partidul care poate proba că traseismul politic este o plagă, este un buboi uriaș care trebuie tratat medicamentos până la vindecare”, a declarat Tudor Barbu înainte de prima ședință a plenului Senatului. ”Dacă și noi, PPDD, vom face ce a făcut PSD, PNL, PDL și UNPR, adică să ne plimbăm aproape curvăsărește dintr-o parte în alta, nu vom face decât să continuăm nenorocirea care de 23 de ani a adus România exact unde este”, a mai completat Barbu. (M.M.)

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: